Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia Locală a oferit ceai şi hrană caldă oamenilor aflaţi în nevoie

Publicat in Impact in Gorj, joi 2 februarie 2012 ·

Poliţia Locală din Târgu-Jiu a luat iniţiativă pe timp de ger, oferind nevoiaşilor hrană caldă, pături şi haine groase. Acţiunea a avut loc, ieri seară, pe un frig năprasnic atât la casele nevoiaşilor, cât şi în Gara din Târgu -Jiu, iar oamenii au primit bucuroşi ajutorul poliţiştilor locali.

Câteva familii sărace au fost vizitate marţi seara de echipe ale Poliţiei Locale din Târgu-Jiu. Nu pentru a-i verifica ci pentru a le întinde o mână de ajutor pe timp de iarnă. Haine, pături, hrană caldă, dar şi un ceai fierbinte au fost împărţite de poliţiştii locali. „Ştim că sunt oameni necăjiţi şi au copiii bolnavi, motiv pentru care ne-am gândit împreună cu domnul primar să le încălzim puţin sufletele. Le-am adus pături, haine groase şi hrană caldă. Le-am adus şi ceai cald, pentru că ştim că le este greu mai ales în aceste zile geroase”, spunea Ion Tudor, şeful Poliţiei Locale Târgu-Jiu. Nevoiaşii au primit cu bucurie ajutoarele poliţiştilor, chiar dacă nu se aşteptau ca cineva să le întindă o mână de ajutor. „Suntem necăjiţi. Nu avem lemne să ne putem încălzi, mai ales acum când afară este foarte frig. Am adunat noi câteva vreascuri, dar cât să ne ajungă, pentru că nu sunt multe. Bine că ne-au adus şi hrană caldă, pentru că noi nu avem unde să încălzim mâncare, că nu avem butelie”, spunea o femeie care tocmai primise vizita poliţiştilor.

Ceai cald pentru călători

După ce au împărţit hrană caldă şi pături, poliţiştii locali au mers în Gara din Târgu-Jiu pentru a împărţi câte un ceai cald celor care aşteptau trenurile întârziate. „Le-am adus câte un ceai cald, pentru că trenurile au întârzieri şi sigur le prinde bine ceva cald până când ajung trenurile în gară. Sunt şi oameni necăjiţi printre cei aflaţi în gară, dar noi am decis să dăm ceai la toţi cei care se află aici în aşteptarea trenurilor”, a mai spus Ion Tudor. Au fost şi oameni care au refuzat cea

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 32 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 36 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Un clujean a descoperit o insectă strivită în punga de făină, la supermarket: „Un ingredient trist adăugat automat”

Adevarul acum o ora
Un clujean a avut o surpriză neplăcută după ce a cumpărat făină dintr-un supermarket din Cluj, găsind o insectă strivită între pereții pungii. Incidentul, descris pe rețelele de socializare cu umor amar, a stârnit o serie de reacții din partea altor

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum 30 minute
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 5 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 3 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 5 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Cseke Attila: Am aprobat finanţarea pentru finalizarea construcţiei creşelor noi

Mediafax acum 2 ore
„În calitatea sa de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila a semnat finanţarea necesară pentru finalizarea construcţiei a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°