Producătorul german de componente auto Bosch va concesiona, în judeţul Cluj, un spaţiu de producţie de 215.000 metri pătraţi pentru o investiţie în valoare totală de 77 milioane euro, potrivit datelor prezentate, joi, premierului Emil Boc de către conducerea companiei.
CITEŞTE ŞI:
Boc: „Bosch a cerut ajutor de stat pentru a investi la Cluj"
Bosch va primi ajutor de stat din partea Guvernului pentru investiţia de la Cluj
După Bosch, şi De'Longhi va primi ajutor de stat
Grupul german estimează că investiţia va asigura, într-o primă fază, peste 300 noi locuri de muncă, transmite Guvernul printr-un comunicat.
Delegaţia Bosch primită la Guvern a fost condusă de Guenther Gauss, vicepreşedinte executiv al diviziei Automotive Electronics.
Premierul Emil Boc i-a asigurat pe reprezentanţii Bosch că proiectul de investiţie va fi sprijinit de Guvern prin acordarea unui ajutor de stat.
Bosch ar urma să îşi instaleze facilităţile de producţie pe 21 de hectare din parcul industrial Tetarom III, parcul unde a funcţionat şi fabrica de telefoane mobile Nokia.