Două treimi dintre români sunt de părere că discursul preşedintelui Traian Băsescu rostit în ziua de 25 ianuarie nu a fost sincer, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES). Potrivit cercetării, 66% dintre respondenţi consideră că discursul preşedintelui Traian Băsescu nu a fost sincer, 30% spun că a fost sincer, 3% nu ştiu, iar 1% nu au răspuns.
Conform sondajului, respectivul discurs a fost urmărit de 69% dintre români, iar dintre cei care l-au urmărit, 97% au făcut-o la televizor. Restul a preferat radioul sau internetul.
Sondajul IRES mai arată că 98% dintre români au auzit de manifestaţiile din stradă care au avut loc în ultimele săptămâni. 81% dintre persoanele intervievate consideră ca fiind un lucru bun faptul că au avut loc aceste manifestaţii, 13% consideră că este un lucru rău, 5% nu ştiu, iar 1% nu răspund. În opinia celor chestionaţi, cele mai două importante teme abordate de protestatari au vizat schimbarea preşedintelui şi a Guvernului, precum şi nivelul scăzut de trai, veniturile reduse şi lipsa locurilor de muncă. Alte teme considerate importante şi abordate de protestatari sunt: alegeri anticipate, legea sănătăţii, demisia lui Raed Arafat, reducerea taxei auto, hoţia/corupţia.
Potrivit cercetării, 1% dintre respondenţi spun că au participat la toate manifestaţiile din localitatea lor, 4% au răspuns că au participat la mai multe proteste, iar alţi 4% au declarat că au participat o singură dată la manifestaţii. Sondajul IRES a fost realizat în perioada 28-29 ianuarie 2012, pe un eşantion reprezentativ de 1.099 de indivizi din toate regiunile ţării. Marja de eroare este de ± 3%.
Două treimi dintre români sunt de părere că discursul preşedintelui Traian Băsescu rostit în ziua de 25 ianuarie nu a fost sincer, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strate