Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FĂRĂ INHIBIŢII. Cum diferă fanteziile sexuale ale femeilor de ale bărbaţilor şi când trebuie ele puse în practică

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 2 februarie 2012 ·

Cei care îşi povestesc fanteziile sexuale în cadrul cuplului pot întâmpina dificultăţi şi se poate ajunge la o stare de uşoară confuzie. Motivul este cât se poate de simplu: femeile şi bărbaţii percep diferit noţiunea de fantezie sexuală.

Atunci când vorbim despre fanteziile pe care le au femeile, de cele mai multe ori este vorba de un scenariu care include un bărbat arătos, puternic, bine-făcut, irezistibil. De cele mai multe ori, femeile se visează furate, poate nu chiar de către Făt-Frumos călare pe un cal alb, însă destul de aproape. El trebuie să fie dorit de toate celelalte femei, eventual să fi posedat multe până atunci, să fie ceva râvnit şi greu de obţinut.

Bărbaţii gândesc cu totul altfel atunci când vine vorba de fantezii. Pentru ei o fantezie înseamnă de cele mai multe ori sex împreună cu mai multe femei.

Marea diferenţă dintre modul de a percepe o fantezie sexuală un bărbat şi o femeie constă în “realismul" scenariului. În timp ce femeile îşi exprimă foarte rar fanteziile lor şi le păstrează doar pentru ele, nedorind să le pună neaparat în aplicare, ci mai degrabă le imaginează doar pentru a se putea excita mai uşor.

Femeile nu vor să pună în practică fanteziile lor, bărbații da

De exemplu, o femeie visează să fie răpită şi supusă cu forţa unui contact sexual, în realitate însă nu poate fi vorba de aşa ceva. Imaginaţia le ajută pe femei să fie mai dezinhibate. Dacă reuşesc să se imagineze supuse unei partide de amor pe care ele nu o împărtăşesc, le este mai simplu să acţioneze dezinhibat în pat, ca şi cum îşi depăşesc o barieră, o limită, pe care altfel nu ar putea-o atinge. Totuşi, nicio femeie nu îşi doreşte să fie violată.

În acelaşi timp, bărbaţii pot deveni prea deschişi atunci când vine vorba de împărtăşirea fanteziilor şi uneori chiar să pună presiune pe partenerele lor pentru a m

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°