Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Dincolo de drama familiilor“

Publicat in Adevarul, joi 2 februarie 2012 ·

De ce sferele politicii par a fi (sau chiar sunt?!) mai înalte decât ale gândirii şi simţirii populare?

Pentru că, spun filosofii, în sferele politicii se întrunesc sume ale intereselor populare, idei care reprezintă aşteptări ale unor grupuri întregi de oameni. Există, în viaţa societăţii, şi momente luminoase când o persoană oarecare mai „de jos", numită generic „poporean", emite o idee ce răzbate mult deasupra celor politice. Când individul emite o teză relativ simplă şi luminează astfel întregul eşafodaj. Ei bine, atunci se poate spune că viaţa incandescentă şi înţelepciunea populară însufleţesc, purifică, întreaga societate. Şi atunci e mai mult decât bine pentru Cetate: conducătorii acesteia află - în sfârşit - că poporenii sunt inteligenţi (nu „proşti, dar mulţi"), iar poporenii află - în sfârşit! - că şi ei pot fi egali conducătorilor.

Din păcate, există şi momente întunecate, în care lucrurile se petrec exact pe dos: politicianul, conducător vremelnic al Cetăţii, dă dovadă nu numai de o lipsă momentană de inspiraţie, ci chiar de lipsa unui minim respect pentru cei pe care îi reprezintă în acele „sfere înalte" ale politicii. De un astfel de moment, întunecat, am avut parte în cadrul unei emisiuni la Giga TV la care, printr-un spectaculos concurs de împrejurări, am nimerit în calitate de invitat. Acolo, reprezentantul Puterii a lăsat să-i scape o expresie care mă va urmări multă vreme: „Dincolo de drama sutelor de familii (...)"

Tema emisiunii era dacă şi cum vom plăti imensa datorie de peste 13 miliarde (atenţie, 13 miliarde, adică 13 mii de milioane) de euro către FMI în următorii patru ani.

Asigurându-ne că Cetatea are banii necesari, „dincolo de drama sutelor de familii" (!?), domnul Costică Canacheu - căci despre el este vorba - a explicat că nu vom avea probleme cu rambursarea acestui credit.

Or fi, în acest caz, plătit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 41 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°