Nu-i de colea să intitulezi un concentrat de portocale «Lămâiţa».
Dacă privilegiezi partea hazlie a lucrurilor, asumându-ţi riscurile pe care le comportă orbirea parţială şi voluntară, poţi să consideri România un loc unde umorul absurd şi-a găsit cel mai confortabil adăpost. Nu-i de colea să ai o ţară unde muncitorii ameninţă cu greva dacă nu sunt lăsaţi şomeri. Nu-i de colea să-i propui regelui să candideze la Preşedinţie. Nu-i de colea să intitulezi un concentrat de portocale „Lămâiţa". Nu-i de colea să ai victime călcate pe trecerea de pietoni fie de maşini de poliţie, fie de ambulanţe. A existat o vreme când toate acestea alcătuiau doar aluatul bancurilor-ghicitoare, din categoria: Care sunt cele trei minuni ale oraşului X? (Răspuns: cimitirul e pe Strada Învierii, penitenciarul pe strada Libertăţii, iar unde scrie mare „Baia comunală" a căzut prima literă.) Vremea aceea a trecut, iar glumele proaste încep să le surclaseze pe cele bune. Şi asta nu la sindrofii, bairamuri sau banchete, ci în viaţa de zi cu zi. Pe trotuar, la spital, în metrou.
În fierberea geroasă a începutului de februarie, când nici zgârcenia lui Celsius nu astâmpără nemulţumirile străzii, exemplul care urmează poate părea frivol, chiar diversionist. Dar nu e. De ce? Fiindcă vorbeşte despre două lucruri care, orchestrate grijuliu de mâini pe care le bănuim fără a le vedea, erodează încrederea şi dau cep butoaielor din care se revarsă gâlgâind revolta. Iar cele două lucruri sunt bunul-plac şi incompetenţa. Cine a uitat cum se manifestă ele împreună e invitat să circule pe strada Matei Voievod din Bucureşti, indiferent de oră, anotimp şi mijloc de transport. Edilii (termen generic din comunicatele de presă, care sugerează o identitate vagă, având grijă să dizolve responsabilitatea precisă) garantează o experienţă aparte, pe care capitala României o oferă în condiţii de exclusivit