Cum vor depăşi statele criza deficitelor şi a datoriilor cu inflaţie sau suprataxare? Ideal ar fi ca politicienii să returneze lichiditatea pe care au trimis-o spre „ţările calde”. Dar cum acest lucru e puţin probabil rămâne să vorbim de două rele.

Americanii şi-au inflatat moneda, preţurile au crescut de două ori şi jumătate, salariile de două ori, dar şi-au rostogolit datoriile. Germania nici nu vrea să audă însă de o astfel de variantă şi atunci merge pe mâna unui tratat fiscal prin care doreşte să impună Eurolandului să-şi achite datoriile pe seama majorării taxelor şi a scoaterii la suprafaţă a economiei informale.

E drept, „locomotiva” UE are amintiri urâte din timpul Republicii de la Weimar şi competitivitatea pe care o generează nu impune inflatarea monedei euro. Din păcate însă, tratatul fiscal îngroapă multe dintre economiile zonei euro. „Tăvălugul” taxelor închide companii, trimite oamenii în şomaj, face, practic, economiile să nu mai funcţioneze. Acestea probabil că îşi vor achita datoriile, dar după plată viaţa economică a multor oraşe va ară­ta precum cea din Hiroshima şi Na­gasaki după bombardament. Cu sin­gura deosebire că pe cele mai înal­te clădiri ale metropolelor va flutura steagul protectorului german – nu al celui american – care mai aruncă din când în când alimente din avion.

Pentru o persoană obişnuită deosebirea majoră între suprataxare şi inflaţie e aceea că o majorare cu 5, 10 chiar 25% a preţurilor, îi poate ciunti până la un sfert din salariu, pe când şomajul i-l ia pe tot – 100%.

Sigur inflaţia constituie tot o taxă – o formă de impozitare care n-are nevoie de legiferare, după definiţia lui Milton Friedman –, dar dacă politicienii iau decizia să păstreze deficitul în anumite limite, din ce în ce mai reduse, şi chiar să-l aducă la zero pe termen lung, cum a făcut – vă amintiţi – Administraţia Clinton, inflaţia ar