Trecutul unui oraş şi explicaţia prezentului său se găsesc, în ţările civilizate, într-un muzeu special. La Bucureşti avem unul cu acest rost, este Muzeul de Istorie al Municipiului, aflat în palatul Suţu, adică pe Bdul I.C. Brătianu, la nr. 2. El a luat naştere din iniţiativă privată, cînd un admirabil director al Arhivelor Statului, Constantin Moisil, a înjghebat, în 1929, Societatea istorico-arheologică „Bucureştii vechi“. Din primul moment, în statutul său, această Societate îşi declara intenţia de a înfiinţa „un muzeu municipal“, care „va publica o revistă“ şi o serie de lucrări istorice, arheologice, etnografice etc. privitoare la trecutul oraşului şi împrejurimilor“. Ceea ce a fost numai parţial realizat: muzeul a funcţionat din 1931 pînă în 1941, fiind organizat de eruditul G.D. Florescu, dar demolarea prostească a casei Moruzi („casa cu lanţuri“), unde fusese adăpostit, pe Calea Victoriei, între Academie şi casa Monteoru, a dus la mutarea sa în casa Cesianu, la colţul Căii Victoriei cu str. Sevastopol. Între timp apăruseră un volum de revistă, Bucureştii vechi, şi, cu acelaşi titlu, cel dintîi număr din Arhivele Bucureştilor, care era un album cu documente iconografice, precum şi culegerea acuarelelor lui Preziosi editate de Victor Brătulescu, sub titlul Vechi vederi bucureştene. Volume de documente au mai publicat tot atunci fraţii Vîrtosu şi Ion Ionaşcu, premergătoare acelui corpus pe care a năzuit apoi să-l alcătuiască George Potra. Cercetările de arheologie preistorică ale lui Dinu V. Rosetti au deschis şi ele un drum.

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinulÎn 1959, Muzeul a fost inaugurat în sediul pe care-l ocupă şi astăzi. Numai că a încăput pe mîna unor servitori ai Partidului, cum au fost Florian Georgescu, delator, incult şi grobian, Petre Dache sau Panait I. Panait. E adevărat că, pentru cercetă