Codruț Oprea a fost adus, săptămâna trecută, la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște. Tatăl lui spune că face recuperare și este bine îngrijit. Sursa: CODRIN PRISECARU
Polițistul Codruț Oprea, care a intrat în comă după ce a fost lovit cu o sticlă în cap, în anul 2010, de către un interlop, a fost transferat de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti la Spitalul Judeţean din Târgovişte. El este în stare stabilă, dar vegetativă.
„Medicii îl îngrojesc foarte bine, face recuperare, i se face masaj și pare că se simte bine”, a declarat, pentru EVZ, Adrian Oprea, tatăl polițistului.
Codruț Oprea, fost polițist la IPJ Dâmbovița, a fost lovit cu stricla în cap, într-un local din Târgoviște, de George Daniel Uţă, zis „Danezu”. Acesta face parte din gruparea Ghenosu. În urma loviturii primite, Codruț Oprea a intrat în comă și a fost transferat la o clinică specializată în neurochirurgie din Austria. În martie 2011, el a fost adus în ţară şi internat la Spitalul Militar din Capitală, apoi la Spitalul Floreasca.
„Danezul” a fost arestat dar, desi instanța de judecată l-a obligat la plata cheltuielilor medicale, acesta a spus că nu își poate onora obligatia.
În 23 august 2011, președintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.