Timp de vreo două săptămâni, piețele publice au fost cotropite de proteste. Sincere sau organizate, infiltrate sau nu, reprezentative statistic sau nu, cred că protestele din România se apropie de final. Cel puțin pentru această fază. Ce va fi mai încolo vom vedea, dar, pentru moment, cred că merită să încercăm analiza a ceea ce rămâne după proteste. A fost o revoltă înfrântă? A obținut demiterea unui ministru și renunțarea la alegerile comasate, precum și readucerea lui Arafat la Guvern. Unii ar spune că este prea puțin, opoziția poate că nu este mulțumită, pentru că guvernul a fost aproape la fel de surd la cererea străzii cum a fost la cererile sale și a rămas în picioare. Unii au încercat să spună că este vorba doar de manipulări ale maselor, alții că lumea se schimbă și că aceasta este Revoluția cea izbăvitoare. Nu a mai strigat nimeni ”Vom muri și vom fi liberi!” ca în 1989, dar nici ”Vom munci și vom fi liberi!”, cum le-ar cere-o unii apologeți ai dreptei de la noi.
Personal, m-am convins că revoluțiile televizate în direct nu au cum să schimbe România și nici măcar cum să-și atingă scopurile, chiar și pe cele mai înguste. Televiziunile fac să prevaleze partea de spectacol și să conteze doar ce apare în cadru. A venit ninsoarea, iar televiziunile și-au mutat în altă parte atenția, deci, adio, revoluție! Unii vor spune că doar televiziunile sunt de vină, alții că televiziunile nu au fost destul de bărbate și s-au predat puterii (cu o excepție). E adevărat că trebuie să ne consolăm: nu există decât ceea ce apare la televizor, însă nici măcar televiziunea nu poate suplini pasivitatea generală sau frica ori lașitatea. Să nu cerem televiziunilor mai mult decât pot da!
Ce rămâne, totuși, în urma unor proteste de stradă care au înfricoșat puterea și care au dat speranțe unei opoziții care aștepta deja cuminte să treacă timpul actualei puteri și să se î
