Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locatarii din Petreşti au câştigat procesul pentru demolarea «bradului»

Publicat in Adevarul, joi 2 februarie 2012 ·

Locatarii din cartierul Petreşti, din municipiul Târgu-Jiu, au câştigat procesul pentru demolarea antenei de telefonie mobilă de forma unui brad.

Instanţa de judecată a Tribunalului Gorj, secţia Contencios Administrativ, a dat câştig de cauză locatarilor din zona Petreşti în procesul cu Primăria Târgu-Jiu şi firma de telefonie Orange. Completul de judecată a decis anularea autorizaţiei de construire eliberată de Primăria Târgu-Jiu şi, prin urmare, demolarea bradului artificial în care se află montată o antenă de telefonie mobilă. Sentinţa poate fi atacată cu recurs.

Dan Dobrotă, locatar în cartierul Petreşti şi unulp dintre reclamanţi, spune că se aştepta la o asemenea sentinţă din partea instanţei de judecată: „Au fost mai multe puncte care nu au fost respectate, atunci când s-a eliberat autorizaţia de construcţie: nu exista Planul Urbanistic Zonal, nu s-a luat acordul vecinilor, iar terenul era închiriat şi nu aveau voie să construiască. Sper să reuşim şi mai departe. E o primă bătălie pe care am câştigat-o. Cred că şi mai departe o să reuşim. Şi dacă suntem 50 de metri sau 30 de metri până la locuinţele noastre, nu cred că acea antenă nu-i influenţează pe oameni. Ne aşteptăm să facă recurs. Conform legii, nu ar trebui să fie pe teren intravilan, ci extravilan“.

Sentinţa îi bucură pe locatari

Casa lui Alin Hulea, din cartierul Petreşti, este cea mai apropiată de bradul artificial în care se afla antena de telefonie mobilă. De profesie asistent medical, acesta spune că radiaţiile emise au un efect nociv asupra populaţiei. Alin Hulea este bucuros că procesul a fost câştigat: „Însăşi faptul că instanţa a luat în calcul acţiunea locuitorilor, deşi aceasta a fost făcută peste termenul legal, arată că lucrurile sunt putrede din capul locului. Mă bucură sentinţa pentru că arată că instituţiile statului funcţionează. Am avut emoţii din punct de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 49 minute
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

România - Ucraina: Debutul Tricolorilor la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 17 iunie 2024, 09:35 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 09:36 EURO 2024 a început, iar România se pregătește să debuteze în competiție pe 17 iunie împotriva Ucrainei, în Grupa E. România - Ucraina » Echipa de start gând

Trei muncitori îngropați de vii. Unul dintre ei a murit, după ce un mal de pământ s-a surpat

Ziare.com acum o ora
Un mal de pământ s-a surpat peste 3 muncitori, la ieșirea din localitatea Tudor Vladimirescu, din Galați. Conform ISU Galați, pompierii au fost alertați prin Dispeceratul 112 despre surparea unui mal de pământ în localitatea Tudor Vladimirescu, la i

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 2 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Netanyahu a desfiinţat cabinetul de război al guvernului

News.ro acum 11 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a dizolvat cabinetul de război format din şase membri, a declarat luni un oficial israelian, o măsură aşteptată, care a venit după plecarea din guvern a fostului general de centru Benny Gantz, relatează Reuters

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

Răspunsul Jandarmeriei pentru Clotilde Armand, care acuză că Jandarmeria distruge voturi

Mediafax acum 2 ore
„Încă o dată, subliniem faptul că Jandarmeria Capitalei nu gestionează, sub nicio formă, materiale electorale”, precizează Jandarmeria. „Totodată, unitatea noastră, prin atribuţiile specifice şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 33 din 2007 (

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Ciolacu a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sacii cu voturi de la BES Sectorul 1 /Ce face acest guvern, un atentat la democraţie şi la valorile statului de drept/ Precizările Jandarmeriei - VIDEO

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută funcţia cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, acesta proclamându-şi deja victoria, afirmă luni că liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sa

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

27°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°