Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), de vineri, ora 10.00, şi până duminică, ora 20.00, "aria ninsorilor va cuprinde treptat, începând din sud-vestul ţării, toate regiunile, local ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi 20 cm, în special în zonele de deal şi de munte".
Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari în sud şi în sud-est, unde rafalele vor depăşi 50-60 de kilometri pe oră, iar la munte va sufla tare, cu peste 90 de kilometri pe oră, viscolind sau spulberând zăpada.
Începând de sâmbătă dimineaţă, local în regiunile sudice şi centrale precipitaţiile vor fi şi sub formă de ploaie sau lapoviţă şi frecvent se va depune polei.
În Oltenia, Muntenia şi în sudul Banatului ninsori şi intensificări ale vântului vor fi încă din cursul zilei de joi, au precizat meteorologii.
La începutul acestei săptămâni, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ger, valabilă până vineri, 3 februarie, pentru Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureş şi Dobrogea, unde temperaturile minime vor fi, în general, între -27 şi -17 grade.
Totodată, meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru acelaşi interval valabilă pentru Crişana şi Banat, unde noaptea temperatura va coborî sub -10 grade.
Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), de vineri, ora 10.00, şi până duminică, ora 20.00, "aria ninsorilor va cuprinde treptat, începând din sud-vestul ţării, toate regiunile, local ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi 20 cm, în special în zonele de deal şi de munte".
Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari în sud şi în sud-est, unde rafalele vor depăşi 50-60 de kilometri pe oră, iar la munte va sufla tare, cu peste 90 de kilometri pe oră, viscolind sau sp