Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, cunoscut și ca Sfântul Grigorie de Nazianz a fost un mare sfânt părinte şi învăţător al Bisericii. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 25 ianuarie, iar la 19 ianuarie se prăznuieşte aducerea moaştelor sale în biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol.
De asemenea, pe 30 ianuarie, la praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, este comemorat de Biserică, împreună cu sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur. Biserica Romano Catolică îl cinsteşte la 2 ianuarie împreună cu Sfântul Vasile cel Mare.
El s-a născut la Arianz, în Capadocia. Tatăl său, după ce s-a convertit la creştinism, destul de târziu, a intrat după aceea în monahism, devenind episcopul Grigorie al Nazianzului, iar mama sa mai târziu va urma acelaşi drum fiind cunoscută precum monahia Nona, prăznuită la 5 august.
Învăţăturile de început Sfântul Grigorie le primeşte în casa părintească, în Arianz, apoi studiile superioare le face la şcoala din Cezareea Capadociei, de aici, trece în Cezareea Palestinei, apoi studiază la Alexandria şi, în sfârşit, la Atena, unde va rămâne 8 sau 9 ani, respectiv până în anul 359. Va studia: gramatica, retorica, matematica, filozofia şi poezia, dar pe lângă studiile profane a cercetat şi aprofundat adevărurile Sfintei Scripturi. Tot la Atena, viitorul ierarh a leagat o strânsă prietenie cu Sfântul Vasile cel Mare, prietenie ce va dura până la moarte.
S-a dedicat vieţii ascetice, retrăgându-se pe malul râului Iris, unde a dus o viaţă retrasă şi prietenul său, Sfântul Vasile. După doi ani s-a întoarce acasă pentru a-şi ajuta tatăl, deja în vârstă de 80 de ani, până la moartea lui în anul 374.
În anul 361, cu toată chemarea comunității creştine din Nazianz, dar contrar voinţei sale, a fost hirotonit preot de tatăl său. A rămas pentru început în această misiune pe care a considerat-o p