Ciudat simţ politic mai are şi românul! Simpla şi pura tranzacţie economică are pentru el valenţele unei participări la binele comun, fie şi obţinută prin milogeală: „Daţi-mi şi mie două bucăţi de cotleţel...“ Scăzînd tonul tînguitor din voce, dar păstrînd esenţa mesajului, obţinem discursul unui bărbat tocmai ieşit epuizat din schimb, dar ferm hotărît să-şi impresioneze soţia la întoarcerea acasă: „Vreau şi eu un salam de vară, întreg...“
Vorbind despre opinii şi păreri, e cu neputinţă să nu ne oprim atenţia asupra publicistului, o persoană cu demers la fel de participativ, care vrea şi ea, periodic, un subiect de interes general. Unul care să fie înţeles de majoritatea cititorilor şi, mai ales, care să-i confirme statutul de vector de opinie. Făcînd aceasta, publicistul trebuie să-şi depăşească simpla condiţie de individ, el dezvoltă o conştiinţă supraindividuală şi, deşi n-ar recunoaşte-o în veci, în cinematograful din creierul său, Superman şi Omul păianjen se întrec voiniceşte în a mîntui cel mai grabnic, cel mai putincios şi – dacă sînt şi niscaiva admiratoare implicate – cel mai romantic urbea potopită de Rău.
Asemeni agitatorului socialist dintr-un roman de Zola, el le livrează celorlalţi propriile adevăruri – deja cunoscute, doar că neconştientizate încă şi, prin urmare, nearticulate. Astfel, el e un Adam al conştiinţei publice, căreia îi dă viaţă doar numind-o, doar revendicîndu-se de la ea. Savurînd (încă!?) deliciile unui Eden istoric, publicistul cochetează cu ideea eternităţii propriului statut de „stîlp al democraţiei“. Pînă cînd? Pînă cînd în mărul din care se va fi înfruptat cu nesaţ rînjeşte contorsionatul vierme... Credeai că ai scăpat doar operînd distincţia între părere şi opinie? Ei, aş...
DE ACELASI AUTOR Cum să scrii un roman într-o singură zi "Ieri ar hi, dar azi nu sînt..." Modelul de viață și formarea reciprocăUn publ
