Un studiu realizat de Centrul Român de Politici Europene arată că doar 56% din tinerii înmatriculaţi la o facultate de peste Prut îşi dau licenţa, iar 85% din cei care absolvesc n-au de gând să revină în Republica Moldova.
Majoritatea foştilor bursieri, aproape două treimi, rămân în România, 21% pleacă în alte ţări şi doar 17% din tineri revin acasă, mai arată raportul.
Începând cu anul 1990 şi până în prezent numărul tinerilor moldoveni admişi la studii în România a crescut constant. Din 2009 numărul burselor oferite de statul român s-a dublat, ajungând la aproape 2.500.
Află cine sunt cei mai buni studenţi moldoveni din 2011
Șapte studenți din Republica Moldova au golit conturile primăriilor din SUA
Autorii studiului „Bune intenţii şi coşmar birocratic. Paradoxul burselor acordate de statul român studenţilor moldoveni" atrag atenţia că Medicina, Ştiinţele Agricole, Teologia şi Ştiinţele Exacte sunt facultăţile cu cel mai mic număr de persoane care ajung la final - între 20% şi 25%.
NICI BUCUREŞTIUL, NICI CHIŞINĂUL N-AU O STATISTICĂ
Nici Ministerul Educaţiei din România şi nici cel din Republica Moldova nu au cifre care să arate parcursul bursierilor statului român.
„Membrii asociaţiilor studenţilor moldoveni care studiază în România au depus mai multe demersuri la Ministerul Educaţiei de la Bucureşti pentru a-i convinge să introducă un sistem prin care să monitorizeze ce se întâmplă cu aceşti absolvenţi, dar nu au avut niciun ecou", menţionează autorii studiului.
Loretta Handrabura, ministru adjunct al Educaţiei de la Chişinău, susţine că Bucureştiul este cel care gestionează acest aspect.
„Mulţi se duc în afara protocolului încheiat între cele două state, adică pe cont propriu", a explicat Handrabura. De cealaltă parte, Daniel Funeriu, ministrul român al Educaţiei, a declarat pentru „Adevărul" Moldova că v