O elevă de 17 s-a sinucis după ce, în mai multe rânduri, a postat în reţelele de socializare strigăte de ajutor. Ultimul mesaj al fetei a fost cel în care anunţa că a reuşit să facă rost de o armă.
Ashley Duncan, în vârstă de 17 ani, s-a sinucis după ce a postat pe Twitter o fotografie a unui pistol, însoţită de mesajul "În sfârşit am o armă", scrie dailymail.co.uk.
Înainte de a posta fotografia armei, tânăra a scris pe Twitter şi Tumblr numeroase mesaje în care vorbea despre sinucidere şi în care spunea că viaţa ei este "mizerabilă".
"Viaţa nu merită durerea. Dacă ştii sau ai ştiut cum este să îţi doreşti să mori în fiecare minut, secundă, oră, zi, săptămână, lună şi an din viaţa ta, atunci te simţi ca mine. Poate nu mă zbat financiar, dar mă lupt emoţional şi mental şi cred că asta este cel mai greu. Aşa că întreb: De ce să nu aleg să mor acum? Mă simt groaznic", scria Ashley.
Tânăra scria pe site-urile de socializare că ziua în care nu va mai trăi va fi cea mai fericită pentru ea, deoarece se simte obosită.
"Este ca şi cum Dumnezeu mă torturează ţinându-mă aici. Singurul lucru care mă poate face fericită este să nu mai trăiesc".
Lucrurile la care se referea nu sunt clare, însă se pare că Ashley se despărţise recent de iubitul ei.
"Inima mea este frântă. Nu mă voi baza pe nimeni să mă facă să mă simt din nou bine. Sunt atât de distrusă".
Prietenii tinerei au fost şocaţi de gestul acesteia, crezând că postările de pe site-urile de socializare sunt glume.
"Nu am dat atenţie mesajelor pentru că Ashley glumea mereu. Toată lumea ar trebui să ia astfel de lucruri în serios. Nu subestimaţi lucrurile de care este capabilă o persoană", a spus o prietenă a tinerei.
Bill Berger, un susţinător al prevenirii sinuciderilor, spune că mesajele tinerei au fost un ultim strigăt de ajutor: "În prezent internetul este ca un zid de pro