Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedeliștii s-au abținut la votul pentru bugetul Piteștiului

Publicat in Arges Online, joi 2 februarie 2012 ·

Cea mai importantă ședință a consiliului local Pitești, așa cum o numea primarul Tudor Pendiuc, cea pentru votarea bugetului, a prilejuit dispute între majoritatea PSD-PNL și opoziția pedelistă din cadrul legislativului piteștean. Chiar dacă președinte de ședință s-a nimerit să fie chiar cel mai vocal dintre consilierii PDL, Mariean Neacșu, dezbaterile pe marginea bugetului Piteștiului nu au fost atât de aprinse pe cât era de așteptat.

Rând pe rând, cei mai mulți dintre consilierii locali ai PDL prezenți la ședință, Mihai Tudor, Ștefan Ciocănel și Radu Nistor, au cerut explicații privind anumite părți ale bugetului. Mihai Tudor a anunțat că se abține de la vot pentru că nu este de acord cu programul de investiții, pentru că ar fi dorit bani pentru reabilitarea termică, în loc de investițiile în centrale de cartier, și pentru rețeaua de distribuție a gazelor. Primarul Pendiuc i-a explicat că au fost deja prevăzute fonduri pentru gaze, dar că nu se pot aloca fonduri pentru reabilitare, din moment ce la multe dintre blocuri ea nu este făcută conform legii. Cu toate acestea, la nevoie, a mai spus edilul, municipalitatea ar putea aloca bani în acest scop din fondul de rezervă. La rândul său, Ștefan Ciocănel a criticat nivelul subvenției pentru energie termică, spunând că ar fi preferat ca cele 250 de miliarde alocate pentru subvenții ar fi fost mai bine cheltuite prin investiția în și mai multe centrale de cartier, care să asigure un preț mai bun pentru producția de energie termică pentru piteșteni. La acest punct, explicația primarului a fost subvenția pentru gigacalorie este necesară până la construcția tuturor centralelor termice. În plus, atunci când centralele de cartier au avut probleme de furnizare a agentului termic, sistemul centralizat de termoficare a fost cel care a suplinit activitatea lor.

Au mai fost interpelări și din partea președintelu

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 10 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 3 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 8 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Emisiunile zilei joi, 10 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 7 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 9 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 4 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 4 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

18°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°