Un băiat din SUA a fost salvat, după ce a alunecat din telescaun şi a rămas agăţat la aproape 8 metri în aer, scrie Daily Mail.
Copilul urca alături de tatăl său pe o pârtie de schi din Wisconsin, când a alunecat din telescaun. El a reuşit, totuşi, să îl prindă de mână pe tatăl său.
Câţiva turişti, aflaţi şi ei pe pârtie, s-au strâns imediat sub telescaunul aflat la 7,5 metri înălţime şi au reuşit să-l prindă pe băiat.
"A avut noroc, salvatorii au acţionat imediat. Şi-au dat seama că metoda cea mai bună să-l salveze e ca tatăl lui să îi dea drumul, iar ei să îl prindă. Băiatul a căzut în braţele celor de pe pârtie şi nu a fost rănit. Era mai mult ruşinat decât şocat", a explicat un martor.
Ceea ce este şi mai uimitor decât operaţiunea de salvare în sine este faptul că, după ce şi-a revenit, băiatul s-a urcat din nou în telescaun şi a schiat tot restul zilei, scrie Daily Mail.
Incidentul din Wisconsin s-a petrecut în aceeaşi zi în care o tânără de 19 ani a murit după ce a căzut dintr-un telescaun din Utah, notează sursa. În urmă cu alte câteva zile, schioarea canadiană Sarah Burke a decedat, pe acelaşi munte din Utah, după ce a căzut în timpul unei probe la care participa.
Un băiat din SUA a fost salvat, după ce a alunecat din telescaun şi a rămas agăţat la aproape 8 metri în aer, scrie Daily Mail.
Copilul urca alături de tatăl său pe o pârtie de schi din Wisconsin, când a alunecat din telescaun. El a reuşit, totuşi, să îl prindă de mână pe tatăl său.
Câţiva turişti, aflaţi şi ei pe pârtie, s-au strâns imediat sub telescaunul aflat la 7,5 metri înălţime şi au reuşit să-l prindă pe băiat.
"A avut noroc, salvatorii au acţionat imediat. Şi-au dat seama că metoda cea mai bună să-l salveze e ca tatăl lui să îi dea drumul, iar ei să îl prindă. Băiatul a căzut în braţele celor de pe pârtie şi nu