Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sălajul, locul IV pe ţară în topul judeţelor cu restanţe la plata impozitelor

Publicat in Adevarul, joi 2 februarie 2012 ·

Mii de sălăjeni care beneficiază de anumite prestaţii sociale nu vor mai primi începând din această lună contravaloarea acestora. Motivul? Au acumulat datorii la plata taxelor şi impozitelor.

Este vorba despre sălăjenii care beneficiază de venintul minim garantat, alocaţia de susţinere a familiei dar şi de indemnizaţia pentru creşterea copilului. Potrivit Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), Sălajul se află printre judeţeţe în care există cel mai mare număr de restanţieri (raportat la numărul beneficiarilor) –locul IV pe ţară cu 16,43 la sută.

Pe primul loc se află judeţul Mureş cu 23,4 la sută, urmat de Dolj 17,12 la sută, Bacău 16,9 la sută, Sălaj -16,43 la sută iar în capitală sunt 7,92 la sută de restanţieri din totalul beneficiarilor.

Conform MMFPS toţi cei care au restanţe la plata impozitelor locale ies din plată începând de cu data 1 februarie2012. Aceştia vor fi înştiinţaţi de suspendarea plăţii şi vor fi repuşi în drepturi, în momentul în care fac dovada plăţii taxelor. Astfel, dacă cetăţenii îşi achită obligaţiile locale într-o perioadă de cinci luni de zile, reintră în plată şi vor primi şi drepturile din urmă. În situaţia în care nu plătesc restanţele în această perioadă de timp, dreptul încetează, iar beneficiarul trebuie să reia întreaga procedură, pentru a reintra în drepturi.

Statistici

Într- o statistică realizată de MMFPS situaţia la nivel naţional a datornicilor la plata impozitelor locale se prezintă astfel: 347.469 de beneficiari ai alocaţiei de suţinere a familie - 11,65 la sută; 190.490 de beneficiari ai venitului minim garantat – 10,84 şi 177.577 de beneficiari ai indemnizaţiei de creştere a copilului.

Amenzi pentru primari

Situaţia acestor datornici a fost transmisă de primăriile din fiecare judeţ iar statistica a ajuns pe masa MMFPS, care îi avertizează

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL își alege astăzi noua conducere. Bolojan, singurul candidat pentru președinție

Mediafax acum 21 minute
Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezența a 1200 de delegați. Aceștia vor alege noua echipă de conducere la nivel național. „Pentru funcția de președinte PNL și-a depus candidatura Ilie Bolojan. Pentru p

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 8 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 8 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

VIDEO Ilie Bolojan anunță că autorizarea jocurilor de noroc va fi descentralizată. „Sunt invadate toate orașele noastre de aceste puncte de lucru”

HotNews acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că vor fi comunitățile locale cele care vor stabili dacă „au nevoie de jocuri de noroc sau nu”, precum și dacă „au nevoie în tot orașul sau într-o anumit

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°