Liviu Ciobotariu a declarat ieri că este mulţumit de cum au răspuns jucătorii săi la antrenamentele fizice din primul stagiu şi afirmă că nu e speriat de faptul că Dinamo încă n-are nici o victorie în amicalele din 2012.
- Domnule Ciobotariu, nu e prea puţin doar o remiză contra a 3 adversari nu foarte redutabili din străinătate?
- Eu gîndesc pozitiv. Am făcut o pregătire foarte bună, acest lucru mă interesa, au fost acumulări şi ştim acum la ce nivel sîntem. În plus, am realizat ce posturi mai trebuie să acoperim.
- În afară de fundaş stînga, ce v-ar mai trebui?
- V-am spus, sînt nişte posturi, rămîne în vestiar ceea ce căutăm, poate vor mai veni unul sau doi jucători.
- Chiar nu aveţi insomnii după primul stagiu?
- Nu, deloc. Nu sînt îngrijorat, din contră. OK, nu sînt nici bucuros, pentru că nişte rezultate bune ne-ar fi dat un mai bun moral. Dar dacă aveam doar victorii acum, iar în campionat făceam greşeli, atunci am fi fost bulversaţi, ce-am mai fi putut schimba?! Aşa, acum ştim ce trebuie remediat şi lucrurile vor merge bine, am încredere în echipă.
- Ce va urma în stagiul secund?
- Atunci o să avem tot lotul. Aş fi fost superîngrijorat dacă aş fi avut vreo 3 accidentaţi după pregătirile fizice, vreo ruptură, însă toţi sînt bine mersi, ceea ce mă bucură. Vom pune accent şi pe rezultate în următoarele amicale, întrucît vrem să repetăm măcar parcursul din toamnă. Sîntem motivaţi, vă asigur! Urmează lupta cea mare, vrem să fim pregătiţi.
"S-a lucrat intens. De aceea în meci nu a mai existat prospeţime. Nu s-a muncit ca la canal, dar s-a muncit cu cap, sper ca roadele să le culegem în primăvară, vară" (Liviu Ciobotariu, antrenor Dinamo)
Liviu Ciobotariu a declarat ieri că este mulţumit de cum au răspuns jucătorii săi la antrenamentele fizice din primul stagiu şi afirmă că nu e speriat de faptul că Dinamo