Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dependenţii de droguri şi fraţii lor prezintă aceleaşi “anomalii” în creier. STUDIU

Publicat in Gandul, vineri 3 februarie 2012 ·

Anomaliile din creier i-ar putea face pe unii oameni mai predispuşi la dependenţa de droguri, arată un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Cambridge (Marea Britanie), citat de BBC.

Cercetătorii au descoperit aceste anomalii şi în creierul fraţilor celor dependenţi, motiv pentru care speră că aceştia îşi pot învăţa rudele cum să se controleze, notează sursa.

Se ştia de mai demult că dependenţii de droguri au creierul diferit de al celorlalţi, însă oamenii de ştiinţă nu au putut stabili dacă anomaliile sunt din naştere sau au survenit pe parcurs, scrie BBC.

Cercetătorii de la Cambridge au comparat creierul a 50 de dependenţi cu al fraţilor sau surorilor acestora, care nu au consumat niciodată droguri.

Ei au descoperit aceleaşi anomalii în creier la toţi subiecţii, fapt ce sugerează că toţi erau predispuşi la consumul de substanţe ilegale, însă unii au reuşit să nu cadă pradă acestei dependenţe.

„Consumul de droguri nu reprezintă o alegere, ci o boală, după cum arată studiul. Fraţii şi surorile celor dependenţi le pot spune cum să depăşească aceste probleme şi ce stil de viaţă să adopte”, a declarat dr. Karen Ersche.

Cercetătorii spun că anomaliile din creierul fraţilor nu sunt neapărat genetice, putând fi o consecinţă a creşterii în acelaşi mediu familial.

Anomaliile din creier i-ar putea face pe unii oameni mai predispuşi la dependenţa de droguri, arată un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Cambridge (Marea Britanie), citat de BBC.

Cercetătorii au descoperit aceste anomalii şi în creierul fraţilor celor dependenţi, motiv pentru care speră că aceştia îşi pot învăţa rudele cum să se controleze, notează sursa.

Se ştia de mai demult că dependenţii de droguri au creierul diferit de al celorlalţi, însă oamenii de ştiinţă nu au putut stabili dacă anomaliile sunt din naştere sau au survenit pe parc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Elena Lasconi a trecut pe poziţia a doua, depăşindu-l pe Marcel Ciolacu

News.ro acum 28 minute
Candidatul USR la Preşedinţiei Elena Lasconi a trecut pe poziţia a doua, depăşindu-l pe Marcel Ciolacu ca număr de voturi, ceea ce înseamnă că va intra în turul al dolea al alegelor prezidenţiale, cu independentul Călin Georgescu, care este pe primu

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 4 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat

Mediafax acum 2 ore
Adrian Cozma spune că este convins că Partidul Naţional Liberal „trebuie să obţină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obţinut” la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Totuşi, Nicolae Ciucă, prezidenţiabilul susţţinut de PNL, s-a clasat pe

Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor. Mesajul MAE

Mediafax acum 2 ore
În calitate de stat membru al Consiliului Drepturilor Omului (2023-2025) şi al Comisiei privind Statutul Femeii (2024-2028), România urmăreşte promovarea drepturilor femeilor şi fetelor, considerând că protejarea acestora este esenţială pentru dezvo

SURSE Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni dimineața mai mulți lideri PSD că demisionează din fruntea partidului

G4Media acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, le-a spus luni dimineața mai multor lideri PSD că demisionează din fruntea partidului după ce numărătoarea oficială a indicat că a pierdut în fața Elenei Lasconi competiția pentru turul doi la circa de două mii de voturi

Netanyahu ar fi acceptat propunerea SUA de încetare a focului în Liban. Ce presupune acordul

Ziare.com acum o ora
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu ar fi acceptat "în principiu" propunerea de încetare a focului cu gruparea şiită proiraniană Hezbollah în Liban, prezentată de SUA, după ce a avut duminică seara consultări la nivel înalt cu oficiali ai guvernului s

Cushman & Wakefield: Via Montenapoleone din Milano a devenit cea mai scumpă arteră comercială din lume, detronând Fifth Avenue din New York. Calea Victoriei din Bucureşti urcă două poziţii, până pe 38, în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume

News.ro acum 36 minute
Via Montenapoleone din Milano, cu o chirie de 1.667 euro/mp/lună, a devenit cea mai scumpă destinaţie de retail din lume, detronând Fifth Avenue din New York (1.628 euro/mp/lună), arată cel mai recent raport "Main Streets Across the World" realizat

REZULTATE REFERENDUM București. Peste 60% voturi „Da” la toate întrebările adresate, anunță AEP

HotNews acum 3 ore
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei la urne, cât şi al răspunsurilor pozitive la cele trei întrebări adresate, potrivit rezultatelor provizorii, publicate în timp r

Politica monetară a BCE nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, spune economistul şef al BCE

HotNews acum 2 ore
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, în caz contrar ritmul de creştere a preţurilor

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

Vremea

București
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°