Cei care nu au luat în seamă recentele proteste din Piaţa Universităţii, unde printre protagonişti se aflau mulţi tineri, s-ar părea că au pierdut un bulgăre de aur cu destinaţie precisă. Un semnal "rostogolit", solitar, în iarna apogeului austerităţii; un adevăr despre care se va mai vorbi, poate. Un fragment unic dintr-o mare speranţă, care tinde să amplifice procentul de încredere în viitorul ţării suferinde: aceea că spectrul nefericirii autohtone e gata-gata să se destrame. Cred acest lucru pentru că nimeni nu poate anihila dorinţa tinerilor de a trăi mai bine, în ţara lor.
Cine ar fi crezut că speranţa lor, a celor cărora li se lipesc de către unii vârstnici şi de mass-media "agitatorică" (termenul nu-mi aparţine!) tot felul de etichete, de genul "incapabili să treacă bacul"; "odrasle crescute la sânul şmecheriei"; "superficiali cât cuprinde"; "marii inconştienţi ai zilelor noastre" etc., etc., sunt în stare să mai şi gândească. Sau să spere; să analizeze frumos şi lucid termenii duri ai vieţii de mâine; grijile şi necazurile celor mulţi. Şi, mai ales, să creadă în ei înşişi, dar şi în destinul ţării.
Ei bine, ei pot fi judecătorii drepţi şi neviolenţi ai greşelilor infinite comise de cei fără cugete curate. Fie că e vorba de unii dintre educatorii lor, de colegii lor, de vecinii lor sau de politicienii acestei ţări. Ei sunt optimiştii de lângă noi! Bomba exploziei de fericire ce va să vie!
Ei cred, în naivitatea lor frumoasă, că "împlinirea poate să fie şi aici", în ţara lor. Şi au dreptate. Ei, tinerii, nu se tem de politicile austere ale celor care dau pe dinafară de atâta îndestulare; nici de sărăcia fără margini din România; nici de hoţia neostoită a unor indivizi ajunşi, nu se ştie cum, în regimentele Puterii. Ei resping făţiş minciuna; şi imoralitatea; şi dezechilibrele sociale; şi îngândurarea care a devenit stăpâna absolută a maj
