Mesajul a fost trimis. Multumesc!

20 de firme caută angajaţi la „Bursa locurilor de muncă”

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 3 februarie 2012 ·

Târgul de joburi va fi organizat de CCI Braşov, pe 16 februarie

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov organizează pe 16 februarie o nouă „Bursă a locurilor de muncă”. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului strategic „Regions for Jobs”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane’’ 2007 –2013. Prima „Bursă a locurilor de muncă” din cadrul acestui proiect a avut loc în primăvara anului trecut, atunci participând 33 de angajatori. De această dată s-au înscris doar 20 de angajatori, cu precădere din domeniul industrial, dar şi din cel al comerţului şi serviciilor. Posturile vacante se adresează atât persoanelor cu studii medii şi superioare, cât şi celor necalificaţi.

Potrivit reprezentanţilor CCI Braşov, din cei 433 de braşoveni care s-au înscris în proiect, până în prezent 50 au fost angajaţi, zece s-au înmatriculat ca persoane fizice autorizate, alte două persoane înfiinţând societăţi cu răspundere limitată.

Bursa locurilor de muncă, împreună cu toate celelalte activităţi derulate în cadrul proiectului „Regions for Jobs”, este orientată în direcţia sprijinirii îmbunătăţirii capacităţii de ocupare a şomerilor şi a persoanelor inactive, propunându-şi să-i susţină în demersurile lor de ocupare a unui loc de muncă sau de dezvoltare a unei afaceri corespunzătoare abilităţilor proprii. În cadrul acestui proiect, şomerii şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază gratuit de consiliere profesională şi psihologică, formare profesională, mediere în vederea ocupării unui loc de muncă şi/sau deschiderea unei afaceri, mentoring şi mobilitate geografică. Persoanele din grupul ţintă sunt evaluate, testate psihologic şi recomandate în funcţie de nevoile reale şi concrete ale angajatorilor. Târgul de joburi va fi organizat de CCI Braşov, pe 16 februa

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Burduja – „Romgaz cere în înstanță dizolvarea Greenpeace”

Ziua Constanta acum 22 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunțat că Romgaz cere în instanță dizolvarea Greenpeace. „Am spus de la bun început că ne vom lupta până la capăt pentru interesul public al țării noastre, pentru securitatea energetică și bunăstarea românilo

Cristian Popescu Piedone obține daune morale de 100.000 de euro după achitarea din dosarul Colectiv. Decizia Tribunalului București

HotNews acum 56 minute
Cristian Popescu Piedone, care ocupa funcția de primar al sectorului 4 în momentul incendiului de la Colectiv, a câștigat procesul împotriva statului român pe care l-a dat în judecată pentru timpul petrecut în închisoare în urma condamnării în dosar

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

O firmă de ridesharing din București a fraudat statul cu 6,7 milioane de lei / Ce a descoperit ANAF

HotNews acum 2 ore
Inspectorii Direcției generale antifraudã fiscalã (DGAF) au descoperit un agent economic din București, care activeazã pe piața de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor online, care a fraudat bugetul statului cu 6,7 milioane

Art Safari prezintă Expoziția de 1 milion de euro, cu ocazia Nopții Muzeelor. Celebritățile artei românești și bilete cu 50% reducere, doar în weekendul 17-18 mai!

HotNews acum 2 ore
Art Safari organizează o întâlnire specială cu Tonitza, Luchian, Pallady, Maxy, Ghenie și alte nume sonore ale artei românești, în weekendul 17-18 mai, cu ocazia evenimentului european Noaptea Muzeelor. Expoziția cu lucrări de artă în valoare totală

Weekend rece și mohorât în București: ploi, frig și vânt puternic

HotNews acum o ora
Vremea va fi neobișnuit de rece pentru luna mai în acest sfârșit de săptămână în Capitală, potrivit meteorologilor. În București, vemea se va răci vineri, astfel că valorile termice se vor situa sub cele normale pentru a doua decadă a lunii mai. Cer

ANULAREA alegerilor, MOTIVUL pentru care România a fost eliminată din Visa Waiver. SUA, îngrijorată de „deteriorarea practicilor democratice”

Gandul acum 2 ore
Potrivit Departamentului de Securitate Internă a SUA, România a fost eliminată din programul Visa Waiver pentru a „asigura securitatea frontierelor și a imigrației”. Cu toate acestea, o notă internă a NSC, nepublicată anterior și obținută de jurnali

TIR prăbușit 130 de metri în râpă lângă Sinaia

Mediafax acum 4 ore
Un TIR încărcat cu accesorii speciale pentru autovehicule grele s-a răsturnat, vineri dimineață, într-o râpă adâncă lângă Sinaia. Accidentul s-a produs în jurul orei 4.30 pe DN1, când vehiculul a părăsit carosabilul și s-a prăbușit aproximativ 130 d

Un călugăr budist a jucat 9 milioane de dolari din banii templului la un cazinou ilegal

Mediafax acum o ora
Phra Thammachiranuwat, starețul templului Wat Rai Khing de la periferia vestică a Bangkokului, este acum în custodia autorităților. Biroul Central de Investigații (CIB) a urmărit traseul fondurilor și a descoperit că banii, în valoare de peste 300 d

Cristiano Ronaldo, al treilea an consecutiv în fruntea clasamentului Forbes al celor mai bine plătiţi sportivi din lume / Nicio femeie în Top 50

News.ro acum 3 ore
Starul portughez Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul Forbes al celor mai bine plătiţi sportivi din lume pentru al treilea an consecutiv şi pentru a cincea oară în carieră, relatează Reuters. După transferul său la clubul saudit Al-Nass

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/16°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

vin.

8°/13°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/20°
lun.

8°/18°
Constanta
acum

15°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

9°/19°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/15°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

7°/20°
lun.

10°/16°