Nu este vremea glumelor. Frigul, viscolul şi zăpada s-au năpustit asupra unei bune părţi din Europa. Ne-a uafectat şi pe noi. Românii lui Boc. Ne afectează nu doar frigul, viscolul şi zăpada. Protestele din diverse pieţe şi multe oraşe ale României, contrar celor prognozate de comentatori, au continuat. Că au fost şi sînt prea puţini participanţi, deja nu mai contează. Vorbărie multă pe cifre. O anume fierbinţeală a cuprins nu doar populaţia pauperizată – mulţi dintre protestatari nu sînt pensionari sau studenţi, huligani, sau suporteri ai unor echipe de fotbal –, ci şi pe oamenii sofisticaţi (formularea elegantă îi aparţine ambasadorului SUA, Mark Gitenstein), care au motivele lor să scandeze lozinci antiprezidenţiale, antiguvernamentale, panoplia solicitărilor prezentînd o mare diversitate de cereri, doleanţe şi abordări. Ceva nou s-a petrecut imediat după episodul Arafat, încheiat elegant prin reprimirea doctorului specialist în medicina de urgenţă în ministerul de unde demisionase intempestiv. Doar că lucrurile, în loc să se aşeze şi să intre în matca lor firească – resemnare, indiferenţă, neputinţă – s-au agitat şi au creat o situaţie nouă. Protestele stradale, oricît de neînsemnate numeric – Putin ar fi rezolvat rapid situaţia nu cu jandarmi, ci cu militarii OMON şi Spetznaz (specializaţi în intervenţii de urgenţă) –, au dus la agitarea apelor din spectrul politic. Anemica – dar excesiv de volubila – Opoziţie a intrat în acţiune şi se încearcă acum găsirea unei soluţii. Politice. Doar cu Huo! şi Jos! nu se poate face nimic într-o societate democratică. Are dreptate preşedintele Băsescu să spună că sîntem în democraţie, căci poate fi înjurat preşedintele toată ziua. Are dreptate şi ambasadorul Gitenstein să spună că putem să fim fericiţi pentru dreptul nostru de a demonstra fără să tragă lunetiştii de pe case asupra celor care scandează în public. Şi nu p