Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"New Dinamo" prinde contur! "Câinii" l-au luat pe fiul lui Francisc Vaştag! UITE SUPER echipa de tineri a lui Dinamo

Publicat in Pro Sport, vineri 3 februarie 2012 ·

Dinamo a operat mai multe transferuri în această iarnă, iar majoritatea noilor veniţi sunt jucători sub 20 de ani, care vor asigura viitorul echipei din "Ştefan cel Mare". Ultimul sosit este internaţionalul U17, Andrei Vaştag (foto, în stânga), aflat în probe cu satelitul Dinamo II.

"Ca orice copil de vârsta lui este fericit că a ajuns în curtea lui Dinamo", a declarat pentru ProSport, Francisc Vaştag, imediat după ce fiul său, Andrei (17 ani), s-a alăturat lotului cu care Dinamo II a plecat ieri în Antalya. Fostul triplu campion mondial la box amator a adăugat că fiul său a fost urmărit de oficialii din "Ştefan cel Mare" în mai multe meciuri pe care acesta le-a jucat în tur la Săgeata Năvodari, acolo unde fusese împrumutat de LPS Banatul.

"Are multe calităţi"

Acest lucru a fost confirmat pentru ProSport şi de coordonatorul centrului de copii şi juniori de la Dinamo, Ion Moldovan: "Andrei este titular într-o echipă care se bate la promovarea în primul eşalon şi asta spune multe despre calităţile lui". Transferul lui Vaştag, ce poate juca şi fundaş şi mijlocaş, a completat şirul de achiziţii juvenile pe care le-a făcut echipa din "Groapă" în ultimele şase luni. În "Ştefan cel Mare" au mai ajuns Mărkuş şi Florean de la FC Bihor (ambii 19 ani), portarul Andrei Radu de la juniorii Stelei (14 ani), dar şi Geo Mişu şi Darius Buia (ambii 17 ani), veniţi în vară.

Kone nu s-a întors încă

Deşi trebuia să revină în România pe 1 februarie, Djakaridja Kone nu ajunsese până aseară, din cauza condiţiilor meteo care au perturbat serios rutele de zbor. Mijlocaşul, care a participat la Cupa Africii pe Naţiuni alături de naţionala Burkinei Faso, ar fi trebuit iniţial să facă o escală la Istanbul, indiferent dacă alegea să vină mai întâi în Bucureşti, ori să meargă direct în Antalya, dar traficul din acest aeroport a fost serios afectat de ninsori

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 12 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 4 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 2 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 8 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 11 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 9 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°