„Enigmatici şi cuminţi,/ Terminându-şi rostul lor,/ Lângă noi se sting şi mor/ Dragii noştri, dragi părinţi.” „Rugă pentru părinţi”, Adrian Păunescu.
Am curajul să rostesc apăsat că această poezie, ca şi „Repetabila povară”, sunt cele mai formidabile bijuterii literare pentru părinţi, greu de egalat. „Cheamă-i Doamne, înapoi,/ Că şi aşa au dus-o prost/ Şi fă-i tineri cum au fost,/ Fă-i mai tineri decât noi./ Pentru cei ce ne-au făcut,/ Dă un ordin, dă ceva,/ Să-i mai poţi întârzia,/ Să o ia de la început.”
Parcă îţi zboară inima din colivia pieptului şi se preling lacrimile pe obraz fără să le poţi zăgăzui. O astfel de poezie fantastică nu se putea naşte decât printr-o întâmplare senzaţională. Se isprăvise unul dintre spectacolele Cenaclului, mijeau zorile şi, ca de obicei, după maratonul de cântec şi poezie, poetul n-avea somn. Adrian Păunescu, prin toată fiinţa lui, se afla mereu la punctul de fierbere. „Andrei, ia o foaie de hârtie şi un pix şi scrie ce-ţi dictez!” Şi tulburător au început să curgă strofele rugăciunii pentru părinţi. „Andrei, dă-mi poezia să-mi arunc ochii pe ea!” Au mai schimbat două cuvinte şi a mai adăugat vreo trei virgule.
„Chemaţi-l pe Hruşcă să facă melodia.” A coborât scările motelului, cu ochii cârpiţi de somn neînceput, Hruşcă. Pornirile de har ale Poetului n-au avut niciodată frână de mână. Şi, Ştefan Hruşcă a început să ciupească corzile chitarei. Deşi cu genele abia depărtate, talentul lui Hruşcă nu era somnolent. Şi melodia a ieşit frumoasă. „Bravo, Hruşcă, hai să o înregistrăm.” Clătinându-se de somn, Hruşcă a încercat o eschivă. „Boss, lăsaţi s-o înregistrăm mâine dimi-neaţă, mai şi finisez melodia, că iese mai bine.” Adrian Păunescu l-a fulgerat cu o privire care nu mai lăsa loc de nici o tâguială. Şi au înregistrat melodia pe casetofon. Înnebunit de somn, Hruşcă a pornit spre dormitor bolborosind. „Înregistr
