În fiecare zi, încă de la primele ore ale dimineţii, suntem curtaţi, seduşi, asaltaţi de oameni care-şi doresc o funcţie.
Orice funcţie. Aproape că nu contează despre ce tip de mandat sau portofoliu vorbim, esenţial e... să fie acolo. Sunt acele personalităţi „elastice", maleabile până aproape de prostituare. Oamenii ăia care intenţionează să colecţioneze simpatii, pentru ca, ulterior, să le transforme în voturi. Candidaţii, aspiranţii la fotolii din care vor să ne vândă, amabil, vise. Militanţii pentru „binele cetăţii", apologeţii... azi ai stângii, mâine ai dreptei, poimâine ai unui menage a trois. Pentru ei nu contează convingeri, principii, consecvenţă. Sondajele - trucate, vândute, cumpărate şi răscumpărate - nu-i deranjează. E atmosfera toxică a momentului, dar care ameninţă să se permanentizeze. Dar ce problemă să fie asta, nu-i aşa?!?
E un ping-pong de replici mai mult sau puţin inspirate, un dezagreabil joc de-a seducţia, în care tu încerci să mă convingi, iar eu mă prefac că te cred pe cuvânt. E un exhibiţionism care mă sperie, o agresivitate a promisiunii: „În calitate de primar, am să fac pentru Constanţa un milion de lucruri. Când voi fi ales deputat sau senator voi susţine în Parlament un miliard de iniţiative. Crezul meu va fi acela de a servi interesul cetăţeanului de rând!" Aiurea! E gustul amar de dincolo de perdeaua de fum. E gustul amar de dinainte, din timpul şi de după campaniile electorale. E doar un nou prilej de insatisfacţie şi, poate mai greu de suportat, momentul conştientizării unei frustrări: aceea că nu prea ai, de fapt, pe cine să alegi, pe cine să votezi. Sau dacă totuşi ai cui să-i dai un vot, gestul va fi unul de compromis. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, aceşti contorsionişti vor trăda. Se vor scălda cu voluptate în chestiuni meschine, vor cultiva promiscuitatea, vor ridica trivialul la rang de artă.
