Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chinezul din oastea lui Matia Corvin

Publicat in Romania Libera, vineri 3 februarie 2012 ·

Un căpitan din Banat, din secolul al XV-lea, a devenit unul dintre cei mai celebri militari ai creştinătăţii. Pavel Chinezu este revendicat deopotrivă de români şi de maghiari.

Unul dintre cei mai viteji şi mai cunoscuţi militari ai Creştinătăţii din secolul al XV-lea a fost cneazul Pavel Chinezu. Este vorba de un conducător militar care şi-a început cariera ca simplu oştean în oastea regală maghiară şi care a devenit, graţie măiestriei sale în mânuirea armelor, un spadasin temut, de talia celor din romanele lui Alexandre Dumas. Apoi, inteligenţa l-a ajutat să devină unul dintre cei mai celebri ofiţeri din timpul războaielor în care Matia Corvin a avut un rol major.

Dispute asupra locului naşterii

Originea lui Pavel Chinezu este învăluită în legendă. Mai multe localităţi pretind faptul că ar fi locul de origine al marelui militar. Însă cea mai răspândită variantă ar fi faptul că el s-ar fi născut în localitatea bănăţeană Satchinez. De fapt, şi supranumele Chinezul ar fi venit din titlul de cneaz, adică de conducător al unui sat. Astfel, probabil, familia lui Pavel Chinezu făcea parte din mica nobilime, ridicată prin meşteşugul armelor. Localnicii din Satchinez arată o movilă despre care spun că ar fi fost locul în care Pavel Chinezu ar fi avut o fortificaţie, „o cetate", iar în zona Cotul Morii, cavalerul medieval ar fi avut o moară de apă. Vitejia lui Pavel Chinezu în oastea regală i-a adus aprecierea lui Matia Corvin. Se pare că el a participat şi la expediţia militară a regelui român al Ungariei în Moldova lui Ştefan cel Mare. După ce Matia Corvin s-a retras rănit din Moldova, în anul 1467, Pavel Chinezu a devenit comite al Maramureşului şi a intrat, astfel, în rândul marii nobilimi.

În anul 1478, Pavel Chinezu a fost numit drept comite de Timiş, ca să păzească cea mai primejduită graniţă a Regatului Ungariei, cea de pe Dunăre, în care

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 49 minute
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum o ora
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 3 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 2 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 3 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum o ora
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 34 minute
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 3 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 3 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°