Spuneam, în numărul trecut al ZD, că Asia şi China au obţinut, în 2011, cel mai important volum de vânzări al pieţei mondiale de artă, dar şi, că, în acelaşi timp, performanţa trebuie observată şi la nivelul provenienţei celor mai vânduţi plasticieni. 10 din cei 15 cei mai scumpi artişti licitaţi în 2011 sunt originari din China.
În fruntea listei, Qi Baishi, cu o licitare de 57.020.000 USD, pentru tabloul Eagle Standing on Pine Tree. Ciocanul a căzut desigur chiar în ţara de baştină al autorului, mai precis la casa China Guardian Auctions Co din Beijing, în data de 25 mai 2011. Deşi suma reprezintă circa jumătate din cea realizată în 2010 de cel mai scump artist al lumii (Picasso, Nude, Green Leaves and Bust, 95.000.000 USD, Christie's New York), ea nu este mai puţin spectaculoasă. Odată pentru că ne aflăm într-o perioadă de prelungire a crizei (dar care, cum am văzut, nu a descurajat piaţa de profil) şi pe de alta pentru că mediul pe care este realizată opera lui Qi Baisshi (cerneală pe hârtie) nu încurajează (spre deosebire, de pildă, de clasicul ulei pe pânză) preţurile mari. Nu în ultimul rând pentru că artistul chinez nu este un vechi maestru (amprenta vechimii este, se ştie, codificată în valoarea de piaţă). Qi Baishi s-a născut în 1864 la Xiangtan şi a murit în 1957. A fost, spre deosebire de majoritatea confraţilor săi chinezi, un autodidact, un rural plin de spontaneitate, care a adus o nouă vigoare picturii tradiţionale.
Pe locul doi - Wang Meng, cu tabloul Zhi Chuan moving to Mountain, vândut cu 55.300.000 USD, la Poly International Auction din Beijing, pe 4 iunie 2011. Este considerat unul dintre cei patru mari maeştri ai dinastiei Zuan (Huang Gongwang, Wu Zhen şi Ni Zan, care, între altele au refuzat cu obstinaţie să se pună în slujba stăpânirii mongole) şi a trăit între 1308-1385. Deşi cel mai tânăr din amintitul cvartet (şi, poate, cel