Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clement Negruţ vrea o decizie a comitetului de iniţiativă privind suspendarea conducerii PDL Sebeş: “Vorba românului, boală lungă, moarte sigură”

Publicat in Alba24, vineri 3 februarie 2012 ·

La începutul lunii februarie 2012, conducerea PDL Sebeş rămâne încă suspendată, iar, cu doar câteva luni rămase până la alegerile locale, soluţionarea conflictelor din organizaţie devine o problemă din ce în ce mai stringentă. În timp ce comitetul de iniţiativă desemnat pentru rezolvarea disensiunilor din PDL Sebeş întârzie să se pronunţe, membrii partidului sunt cei care atrag atenţia asupra consecinţelor pe care această amânare le poate avea la următoarele alegeri.

Preşedintele comitetului de iniţiativă, senatorul Nicolae Dobra a fost luat din nou la bani mărunţi de jurnalişti vizavi de situaţia din organizaţia de la Sebeş. Acesta a evitat din nou oferirea unui răspuns, limitându-se să asigure că toate concluziile luate vor fi prezentate în următoarea şedinţă a Biroului Permanent Judeţean al PDL Alba şi că PDL va avea candidat la Primăria Sebeş, pentru următoarele alegeri.

Întârzierea soluţionării problemei de la Sebeş trezeşte nemulţumiri şi în rândul membrilor PDL. Deputatul Clement Negruţ atrage atenţia asupra modului în care această amânare poate afecta imaginea PDL la următoarele alegeri: “Prea mult o lungim cu luarea unei decizii acolo şi asta ne va afecta. Dacă o tot lungim, vorba românului, boală lungă, moarte sigură. Pe mine mă interesează ca PDL să câştige Primăria Sebeş, iar faptul că nu luăm o decizie acum, bună, proastă, e mult mai grav decât amânarea la nesfârşit”.

Reamintim că PDL Alba a decis, la sfârşitul anului 2011, suspendarea conducerii PDL Sebeş şi desemnarea unui comitet de iniţiativă care urma să soluţioneze în cel mai scurt timp conflictul ce trenează în interiorul organizaţiei locale, între primarul Mugurel Sârbu şi viceprimarul Adrian Bogdan. În cursul săptămânii trecute, Sârbu a explicat jurnaliştilor că între el şi viceprimar nu mai există cale de mijloc şi că speră ca, în luarea unei decizii, comitetul de iniţiativă

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vicepremierul Dragoş Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noştri a fost fără creşterea de TVA,însă în urma discuţiilor cu partenerii europeni s-a transmis că trebuie luate măsuri de reducere a deficitului

Ziarul Financiar acum 27 minute
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat în emisiunea „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache” că în primă fază pachetul de măsuri fiscale nu conţinea creşterea de TVA, însă în urma discuţiilor cu partenerii europeni s-a transmis că trebuie luate măsuri de r

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 18 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 52 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum o ora
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum 2 ore
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°