Centrul Creștin al Romilor protestează împotriva sistării ajutoarelor sociale acordate peroanelor care au restanțe la plata impozitelor și taxelor locale. "Nu putem fi de acord ca unui om care și așa este foarte sărac să i se taie și unica sursă de venit, care oricum este foarte mică", spune Cioabă.
CITIŢI ŞI:
Mămicile se plâng public de discriminare la Spitalul de Pediatrie din Sibiu
S-a stricat limuzina de 100.000 de euro condusă de primarul Sibiului
“Sunt convins că nimeni nu amână plata taxelor și impozitelor dacă dispune de banii necesari pentru achitarea acestora. Pentru un om sărac însă, impozitele devin o adevărată corvoadă. Considerăm că este un lucru inuman ca acum, în plină iarnă grea, acestor oameni săraci să li se suspende ajutoarele sociale de care ei sunt strict dependenți”, spune Florin Cioabă, rege al romilor din România.
“Cerem Guvernului să revizuiască acest criteriu de acordare a ajutoarelor, iar celor care au restanțe la plata taxelor și impozitelor, fie să li se reeșaloneze datoriile, pe un termen bine stabilit, dar să nu li se suspende ajutoarele sociale, sau măsura să fie măcar amânată până în primăvară când cheltuielile cu întreținerea vor scădea”, mai spune acesta.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe fotografia de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu