Deşi Marea Neagră şi lacurile din judeţ au îngheţat la mal, cei care se aventurează să se plimbe pe gheaţă îşi riscă viaţa.
În ultima săptămână, temperaturile minime nocturne înregistrate au atins chiar şi -20°C, situaţie ce a dus la îngheţarea lacurilor şi chiar a apei Mării Negre.
Ca urmare, pe timpul zilei, în ciuda celor -15°C şi a vântului tăios, o mulţime de temerari ies la o plimbare pe gheaţa lacurilor Tăbăcărie şi Siutghiol, cât şi pe gheaţa formată la malul mării.
Având în vedere, pe de o parte menţinerea acestor temperaturi extrem de scăzute, iar pe de alta manifestarea unor riscuri şi vulnerabilităţi materializate prin accidente generate de îngheţ, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea" al judeţului Constanţa recomandă tuturor tinerilor să evite aventurarea în scop de promenadă pe gheaţa lacurilor sau a oricărui luciu de apă pe suprafaţa căruia s-a format pelicula de gheaţă.
"Facem apel la toţi părinţii să îşi supravegheze copiii, astfel încât aceştia să nu aleagă ca loc de joacă vreuna dintre locaţiile amintite.
Totodată, în această acţiune de informare, solicităm şi sprijinul cadrelor didactice să prelucreze elevilor, în orele de consiliere şi dirigenţie, riscurile la care se expun prin alegerea ca loc de joacă a suprafeţelor lacustre, pe malul mării, canale sau a oricărui luciu de apă pe suprafaţa căruia s-a format pelicula de gheaţă", se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
De asemenea, ISU „Dobrogea" atenţionează şi pescarii asupra accidentelor care se pot produce, întrucât aceştia se aventurează chiar şi câteva sute de metri pe suprafeţele de apă îngheţată, pentru a pescui la „copcă".
Şi-au pierdut viaţa
În urmă cu patru ani, pe lacul Siutghiol, în dreptul oraşului Ovidiu: în data de 14 ianuarie 2008, ora 10:14, un echipaj al Detaşamentului de pompieri Constanţa Oraş, su