Oricât de mult se doreşte a fi apropiată de circuitul european sau de cel american al valorilor, viaţa muzicală a Israelului dispune de particularităţi care îi dau o marcă de identitate proprie. Şi nu de azi, nu de ieri.
Mă refer la valorile puse în circulaţie, la tematica lor predilectă, la felul în care este expusă marelui public, la actorii principali, la muzicienii performeri care o animă. Stagiunea trecută, iată, celebrul colectiv al Filarmonicii israeliene a împlinit onorabila vârstă de 75 de ani! Au fost tot atâtea stagiuni de concerte ce definesc o tradiţie temeinic consolidată încă din vremea mandatului britanic, o tradiţie ce depăşeşte vârsta tânărului stat care a luat fiinţă la sfârşitul celui de al cincilea deceniu al secolului trecut. Ne aducem aminte, cu câteva luni în urmă, la Bucureşti, cu prilejul Festivalului enescian al muzicii, am avut prilejul de a fi urmărit evoluţia acestui minunat colectiv; grupul corzilor este seducător! În mare parte sunt muzicieni ce provin din Rusia. Cântul violonistic individual sau de grup pare a fi o marcă a unei identităţi spirituale inconfundabile a acestei naţii.
La început de ianuarie, colectivul simfonic al Filarmonicii israeliene a concertat sub bagheta dirijorului austriac Manfred Honeck, şef de orchestră aflat într-o remarcabilă ascensiune internaţională în ultimele două decenii. Muzică de Mozart, Brahms, Bruckner, evoluţii solistice datorate intens mediatizatei pianiste Hélène Grimaud. Concertele de stagiune au loc, de regulă, la Tel Aviv, la Ierusalim, la Haifa. Am ales, totuşi, să reascult Orchestra Simfonică din Ierusalim aflată sub bagheta dirijorului Frédéric Chaslin, directorul artistic al formaţiei. I-am audiat pentru prima dată tot la Bucureşti, în urmă cu aproape un deceniu şi jumătate, la una dintre ediţiile anilor ’90 ale Festivalului „George Enescu”. De această dată au concertat la
