Confirmare a păcatului, conjurare a credinţei

În 1906, la 5 octombrie, Salazar se întoarce din nou la seminar. Felismina află că sora ei, Herminia, din ce în ce mai protectoare, sau poate geloasă, i-a scris. Dar Salazar se pricepe la femei şi înţelege imediat ce anume vrea să ştie această soră vicleană:

"Iată, vi s-a întors comoara. Ea a cucerit simpatia tuturor şi pleacă înapoi aşa cum a venit." Deloc surprinzător, Felismina este tot fecioară după sejurul ei la Santa Comba. Salazar se arată distant. Această răceală o împinge să plece să predea în micul sat de munte, Muramorta. Aici scrie poezii, articole pentru ziare catolice, şi ajunge să fie foarte apreciată de colege. În spatele acestei mulţumiri de faţadă, ea se teme ca distanţa să nu o despartă de iubitul ei:

"Ai milă, ai milă, Doamne, promit să nu ţi-l fur!", imploră ea. Rugăciunea îi este în fine ascultată, în preajma sărbătorilor de Paşte, în 1907, în timpul slujbei de Florii. Antonio participă la procesiunea elevilor seminarişti şi străbate aleea centrală a bisericii. Ea îl observă, cu febrilitate. El se apropie de ea şi îi întinde o creangă de salcie. Ce relicvă! Vinovăţia inerentă lăcaşului sfânt este plină de bucurie.

Când anul şcolar se încheie, Felismina revine în vacanţă la Santa Comba. Antonio se arată tandru şi amabil, cum ştie el să fie. Revederea este plăcută. Deja, începerea cursurilor, în septembrie, îi desparte. Felismina se întoarce să predea la Muramorta. Herminia îi scrie o nouă scrisoare, invocând faptul că la Visseu zvonurile privind legătura lor se răspândesc cu viteză. Îi scrie lui Antonio cerându-i să pună capăt acestei relaţii. Ceea ce el face:

"Un păstor şi o păstoriţă se iubeau mult. Dar familia păstoriţei s-a opus iubirii lor." Astfel i se destăinuie ea, pe un ton sobru, iubitului ei.

Concomitent cu această durere personală, se petrece o răst