Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum scăpăm de gheaţă şi de zăpadă

Publicat in Romania Libera, vineri 3 februarie 2012 ·

Zăpada şi gheaţa acumulată pe acoperişurile caselor şi blocurilor, care alunecă şi cade de la mari înălţimi, reprezintă un pericol pentru fiecare dintre noi. Un pericol la fel de mare este şi gheaţa formată pe trotuare şi pe trepte.

Este obligaţia proprietarilor să elimine aceste pericole, prin îndepărtarea ţurţurilor şi prin curăţarea zăpezii şi gheţii din faţa imobilelor în care locuiesc şi a terenurilor pe care le deţin. În caz contrar ei sunt pasibili să plătească amenzi de până la 500 de lei (în Bucureşti). Proprietarii au maximum 24 de ore de la încetarea ninsorii să se achite de aceste obligaţii.

Îndepărtarea ţurţurilor se poate face uşor cu spărgătorul de gheaţă sau lopata pentru zăpadă, lovin­du-i dinspre sageac spre exterior. În caz de pericol iminent de cădere a zăpezii sau a ţurţurilor de pe clădirile înalte, proprietarii acestora au obligaţia să ia măsuri de avertizare şi de marcare a perimetrului expus. În situaţia în care clădirea este foarte înaltă şi nu se poate ajunge la ţurţuri decât cu dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă iar zona este una foarte circulată, pot interveni şi pompierii militari.

În ceea ce priveşte gheaţa, cea mai bună soluţie este prevenirea formării ei. Pentru aceasta, zăpada trebuie să fie îndepărtată imediat după depunere, pentru că altfel îşi schimbă forma de cristalizare sub influenţa diverşilor factori (caldura, presiunea paşilor) şi se transformă treptat în gheaţă.

Dacă gheaţa este deja formată, cel mai bine este să treceţi la împrăştierea de materiale antiderapante. Cel mai utilizat este amestecul de sare şi nisip (sare 15-30%). Tot ca material antiderapant se foloseşte zgura sau cenuşa, pentru cei care au sobe, iar ca fondant (produs chimic menit să scadă temperatura de topire a apei) se poate folosi sare de bucătărie (clorură de sodiu) şi clorură de calciu. Acestea sunt materialel

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 52 minute
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 51 minute
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 2 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 2 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 2 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 3 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 8 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 5 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°