Ultima oară am fost efectiv împins afară dintr-o biserică în Bruxelles. Precum la stadion, aşa procedează băieţii ăia la ora închiderii în Catedrala Saint Michel. Mai fusesem de câteva ori - este cea mai importantă din oraş, aici a fost primit şi Papa Ioan Paul al II-lea când a vizitat Belgia, fapt pentru care zilele acestea era pe unul din holurile de intrare o expoziţie de fotografii realizate pe-atunci. Nu întâmplător: este o avanpremieră la ceremonia de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea. Şi cum acest eveniment urmează să se petreacă chiar a doua zi în Cetatea Vaticanului, scopul meu principal e să aflu dacă va fi organizată şi aici vreo ceremonie specială, cum aflasem că vor fi în capitalele europene, şi-n toată lumea.
Aşadar, amabilii paznici, excedaţi de mulţimea turiştilor ce nu se mai dădeau plecaţi din Casa Domnului, au început a-i împinge uşurel către ieşire. Spre ghinionul meu, fără să ştiu că-i ora închiderii, tocmai atunci intenţionam să intru! Trebuie să spun că aici este un program ceva mai generos, catedrala se închide la orele 18.00. Abia apuc să-mi spun păsul unui omuleţ care se chinuia acum să închidă pe dinăuntru masiva uşă de la intrare. Da, dar nu aici, îmi răspunde rece precum un robot, funcţionăreşte. Mâine va fi o ceremonie specială la Basilica Koekelberg. După ce-am aflat cam pe unde este amplasată această basilică despre care nu ştiam chiar nimic, mi-am propus să o vizitez a doua zi.
Este duminică, 1 mai 2011. O zi generoasă de primăvară. Drumul din Leuven până la Bruxelles durează 15-20 de minute cu trenul. Coborâm în gara Bruxelles Nord şi avem de luat metroul alte câteva staţii. Copilul nostru mai deţine un mijloc de transport: tati-calul, pe care-l exploatează nemilos. Cu soţia alături şi cu flăcăul pe umeri, descoperim grandioasa basilică, undeva, în zare, după ce ieşim din metrou. Parcul din faţă este plin de lume