Cele cinci percheziţii domiciliare au fost derulate în Bucureşti. La trei dintre locaţiile vizate, au fost identificate şi ridicate aparatura şi utilajele profesionale de tiparit, utilizate pentru contrafacerea bancnotelor. Anchetatorii au stabilit că învinuiţii utilizau aparatura profesională de tipărit, prin metoda serigrafierii, contrafacerea fiind efectuată pe suport de plastic, cu materie primă de calitate, ceea ce conferea bancnotelor realizate un înalt grad de autenticitate.
Membrii grupării au plasat bancnotele contrafăcute în principal pe raza municipiului Bucureşti, cu ocazia achiziţionării de diverse produse, prin inducerea în eroare a comercianţilor.
Începând cu luna decembrie 2011, membrii grupării, cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, sub coordonarea liderului Botă Mircea Ioan, au obţinut beneficii financiare substanţiale din falsificarea si punerea în circulaţie pe teritoriul României de bancnote contrafăcute, din cupiura de 10 lei.
Suspecţii sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, falsificare de monedă şi punere în circulaţie de monedă falsificată şi deţinerea de instrumente în vederea falsificării de monedă. Procurorii DIICOT au retras din circulatie 4.000 de bancnote contrafăcute. Cercetările în cauză au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO şi DIC şi cu sprijinul jandarmilor din cadrul Brigazii Vlad Tepes. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către SRI.
Cele cinci percheziţii domiciliare au fost derulate în Bucureşti. La trei dintre locaţiile vizate, au fost identificate şi ridicate aparatura şi utilajele profesionale de tiparit, utilizate pentru contrafacerea bancnotelor. Anchetatorii au stabilit că învinuiţii utilizau aparatura profesională de tipărit, prin metoda serigrafierii, contrafacerea fiind efectuată pe suport de plastic