Preşedintele dinamovist Cristi Borcea nu renunţă la visul înregimentării lui Dorin Goga, unul dintre jucătorii săi preferaţi. Şi, cum în aceste zile afacerile l-au purtat către Timişoara, acolo unde deţine un hotel, Borcea a găsit ocazia perfectă pentru a mai discuta o dată cu vârful convocat de curând de Piţurcă.
Sintagma "Goga la Dinamo" e foarte aproape de a trece la stadiul de ştire în toată regula, de la nivelul de speculaţie, Cristi Borcea fiind cel care lucrează intens la acest lucru. Mai precis de două zile, de când se află în Timişoara cu afaceri. Conform unor surse apropiate clubului alb-roşu, şeful "câinilor" s-a şi întâlnit ieri cu jucătorul revenit în aceeaşi zi din Antalya, acolo unde a fost convocat de selecţionerul Piţurcă.
Cei doi au discutat şi înainte de plecarea naţionalei în Turcia, Borcea oferindu-i atunci o soluţie financiară extrem de bună, având în vedere că era vorba doar de un împrumut: 100.000 de euro salariu până în vară, cu posibilitatea unei măriri substanţiale în cazul în care Goga ar fi devenit "câine" sută la sută! Aceleaşi surse susţin că între Dinamo şi Poli ar exista o înţelegere, singura problemă fiind salariul jucătorului. Din câte se pare, astăzi e ultima zi când Goga ar trebui să-i dea un răspuns final lui Borcea, mai ales că jucătorul ar trebui să plece către cantonamentul Timişoarei din Spania.
Unde ar putea juca Goga?
În cazul în care transferul lui Dorin Goga s-ar materializa, atunci e interesant de văzut unde va fi jucat vârful de 27 de ani. Cele mai la îndemână soluţii ar fi posturile de mijlocaş de bandă, alternativă pentru Strătilă, respectiv Curtean, asta pentru că în atac posturile par a fi ocupate de Niculae şi Dănciulescu, ori chiar de Alexe. Cert e că dacă ar veni Goga, atunci Dinamo s-ar putea lăuda cu unul dintre cele mai echilibrate loturi din Liga I, având în vedere concurenţa acerbă