Ştefan Iordache ar fi împlinit astăzi 71 de ani. Se născuse în 1941, în Bucureşti, în cartierul Rahova. O zonă care, pentru el, avea un farmec şi o poezie aparte, cu oameni-personaje. Şi mai avea ceva „de mândrit” în el – partea oltenească. Şi mai avea şi bucuria de a-şi putea aminti de o copilărie fericită, neobişnuită pentru bucureşteni, pe care a trăit-o la ţară. Amintirile acestea erau pentru el o comoară care îi dădea forţă.
„Spunea râzând «sunt un băiat de cartier». Dar rar se poate vorbi însă despre atâta nobleţe, despre poezia rafinată a mâinilor, a corpului, despre tandreţea ochilor, despre o inteligenţă profundă. Ochii lui, mâinile lui de neimaginat de frumoase, zâmbetul cald când îl dorea aşa. Dacă nu îi plăcea ceva sau cineva punea distanţă de gheaţă.” (Marina Constantinescu)
A dat unicitate (în teatru şi în film) unor personaje puternice: Arturo Ui, Titus Andronicus, Hamlet... Nu are rost să facem o listă. Nu măsurăm nimic. Era o flacără, un reper pentru colegii săi. „În generaţia noastră, Ştefan înseamnă «tinereţe fără bătrâneţe». (...) Când îl vezi pe scenă sau ai norocul să-i fii alături, te îmbracă în aura lui. Te molipseşte şi te încarcă libertatea sa creatoare.” (Vladimir Găitan).
Muncea până la perfecţiune: „Când a venit la Craiova, toţi s-au aşteptat să vadă o mare vedetă. Or, el a muncit ca un student şi a impus tuturor această stare de studenţie. Totală şi fără menajamente.” (Tudor Gheorghe)
Ştefan Iordache a avut în el acea picătură de divinitate care îi conferea forţa şi lumina de a fi un deschizător de drumuri sau, de ce nu, un închizător de drumuri: nimeni nu mai poate fi ca el. „Sunt conştient că noi, actorii, trebuie să plătim pentru acest joc permanent de-a viaţa şi de-a moartea. Este ceva deasupra noastră. Cred că Dumnezeu este în noi, în oameni. Deci poate
