Numărul cazurilor de gripă este în creştere atât în ţară, în zona Moldovei, cât şi la nivelul întregului continent, iar temperaturile negative vor menţine trendul. Copiii mici sunt cei mai afectaţi. Sursa: SHUTTERSTOCK
Aproape 80.000 de români au contractat infecţii respiratorii în ultimele şapte zile, cu 15% mai mulţi faţă de săptămâna precedentă, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile.
Din totalul îmbolnăvirilor, 15.452 au fost cazuri de pneumonii, iar 61.841- viroze respiratorii. Cea mai crescută incidenţă a bolilor de sezon s-a înregistrat în rândul copiilor cu vârste între doi şi patru ani, urmaţi de cei care au mai puţin de un an. Surprinzător, persoanele peste 65 de ani au fost cel mai puţin afectate.
Cei mai mulţi suspecţi de gripă, în Iaşi
Şi numărul cazurilor suspecte de gripă a crescut faţă de săptămâna trecută, de la 52 la 61. Dintre acestea, 29 s-au înregistrat în judeţul Iaşi şi 16 în Braşov. Câte două au fost în Argeş, Bihor, Dolj şi Galaţi şi câte unul în Bacău, Bistriţa, Călăraşi, Constanţa, Gorj, Ialomiţa, Mureş şi Olt. 24 de cazuri de gripă AH3N2 au fost confirmate în cadrul sistemului de supraveghere şi nouă în laborator.
Un singur virus pentru toată Europa
Şi la nivel european se observă o creştere uşoară a nu-mărului de cazuri de gripă. Potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, cel mai răspândit virus la nivelul întregului continent este A(H3N2) (virusul gripei sezoniere obişnuite), însă A(H1N1) (cel care provoacă gripa porcină) se face vinovat de cele mai grave cazuri raportate. În săptămâna 16-22 ianuarie, nouă ţări europene au semnalat creşteri ale cazurilor de gripă faţă de săptămâna precedentă.
Straturile de haine vă protejează imunitatea
Una dintre cauzele înmulţirii cazurilor de gripă ş