O prietenă din România mi-a scris că a citit ultimele „Intersecţii“ pentru a afla ce părere am despre evenimentele de-acolo. A fost, probabil, dezamăgită să afle doar că sînt foarte ocupat şi trist. Pe bună dreptate, poate. Nu e prima dată cînd mă confrunt cu această dilemă: cum să reacţionezi în faţa unor evenimente politice care te obligă la o luare de poziţie, la adăpostul unei distanţe enorme de ele şi fără să trebuiască să-ţi pese de posibilele consecinţe ale afirmaţiilor tale? Dincolo de aceste consideraţii, mai este şi teama că anumite fapte, evenimente, in-terpretări îmi sînt cunoscute doar parţial. Prea puţin pentru a-mi da cu părerea. Contextul politic, economic, social, pe scurt, contextul istoric-cultural este esenţial în orice tentativă de interpretare. Nu este vorba deci doar despre o anumită atitudine etică implicită oricărui discurs politic, ci şi de un serios dubiu în plan hermeneutic. A afirma că în orice sistem, în orice regim, în orice ţară există politicieni corupţi, incompetenţi sau dornici doar de ghiftuire este trivial. A cuantifica şi a compara nivelurile de corupţie, de arivism şi de incompetenţă reprezintă un demers imposibil şi, oricum, o asemenea operaţie nu ar ajuta nimănui. Întrebarea clasică pusă de Cicero lui Catilina rămîne, în zilele noastre, doar o frumoasă unealtă retorică. Răbdarea populaţiei a fost aparent fără de margini, şi acum, cînd au început să apară şi în presa americană articole despre evenimentele din România, oamenii se întreabă aici cum de nu a izbucnit revolta mai demult, mult mai demult (un alt prieten, universitar din Bucureşti, s-a minunat şi el de faptul că după atîtea lovituri serioase încasate în ultimii ani, publicul a reacţionat violent doar cînd sistemul de asigurări medicale a fost primejduit). Mai bine de două mii de ani, toata lumea l-a citat pe Cicero, dar puţini au reflectat asupra destinului şi