De astăzi, va ninge abundent în aproape toată ţara, iar de mâine va apărea fenomenul Freezing Rain. Sursa: REUTERS
UPDATE 9.30. Potrivit meteorologilor, avertizarea COD GALBEN de ninsori, intensificări ale vântului, viscol și polei intră în vigoare de la ora 10.00 și va afecta întreaga țară.
CODUL PORTOCALIU de ger va fi ridicat astăzi, începând cu ora 11.00.
La ora 9.00, din cauza viscolului și a zăpezii, traficul era blocat pe mai multe drumuri județene din țară, iar pe Autostrada Soarelui se circulă cu dificultate.
Alertă maximă pentru autorităţi, care se tem de nămeţi ca în ‘54, an în care s-a înregistrat una dintre cele mai grele ierni. De altfel, ministrul de Interne, Traian Igaş, a avertizat ieri că vor fi nămeţi ca atunci, iar ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a afirmat că nu este o iarnă cu ninsori obişnuite.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a recomandat fabricilor de pâine să-şi facă provizii.
Cod Galben până duminică
Până duminică seară, în toate zonele ţării, începând din sud-vest, se vor semnala ninsori abundente însoţite de viscol, iar vântul va sufla cu până la 60 km/h, mai ales în sud şi sud-est, potrivit Administraţiei Naţionale de Meterologie (ANM), care a emis Codul Galben în acest sens.
Mai mult, meteorologii avertizează că, de mâine, precipitaţiile se vor transforma în ploi, care ar putea duce la adevărate patinoare pe drumuri. Motivul: deşi temperaturile din aer mai cresc, la sol vor fi negative, astfel că stropii de apă vor îngheţa când ajung pe pământ. În Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă de la Guvern, şeful ANM, Ion Sandu, a precizat că ploaia se va transforma în polei, iar "circulaţia va fi grea, ca să nu spun blocată".
La rândul său, prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, spune că, deşi nu sunt probleme cu furnizarea energiei electrice, autorităţi