Al Optzeci şi optulea s-a căsătorit, în A.D. 1700, cu Ana Maria Luiza, fiica mezină a contelui austriac Leopold von der Blausaule. Din registrele bisericii, reiese că în 1701 li s-a născut primul copil, Leopold Heinz Friedrich; în 1703 a venit pe lume Maria Margarette, în 1704 Roberta Aurelia, iar trei ani mai târziu, cei doi gemeni.
Anul 1706 a fost marcat de eclipsa totală de soare vizibilă în statele germane şi în Elveţia (pentru acele locuri, ultima eclipsă totală de dinaintea sfârşitului mileniului). Desigur, fenomenul a fost recepţionat şi în Segrate. Eclipsele de soare sunt considerate avertismente date de Bunul Dumnezeu păcătoşilor. Aşa că sunt primite cu o justificată teamă. Pe bună dreptate: după doar trei zile, a murit Maria Margarette, în vârstă de doar trei ani. Al Optzeci şi optulea a căutat îndelung o legătură între eclipsă şi decesul atât de prematur al fiicei sale1.
În 1720, s-au mai prăpădit doi dintre cei patru copii rămaşi ai lui Ambrogio şi ai Anei Maria Luiza: Leopold Heinrich Friedrich, un adolescent superb de doar 19 ani, precum şi sora sa, Roberta Aurelia, cu trei ani mai tânără, deja logodită cu un baron italian. Dintre cei cinci copii ai Celui de Al Optzeci şi optulea, au mai rămas în viaţă doar gemenii.
Ambrogio, după o lungă discuţie cu Ţipor, a încetat să mai caute răspunsul la întrebarea „Cum socoteşte Dumnezeu timpul cuvenit vieţii fiecărui muritor?” De atunci, Al Optzeci şi optulea a trecut la un trai corect, fără dileme, dar şi „fără sens”. Doar la moartea copiilor săi, vechea enigmă l-a mai năpădit din nou: „Ambrogio a mas trei zile şi trei nopţi în fotoliul său din biroul de protocol al cimitirului. Când s-a întors acasă, era, de acum, alt om. A rămas, şi în continuare, acelaşi soţ corect, acelaşi tată corect, acelaşi personaj rezervat, sprijinit elegant în nedespărţitul lui baston cu măciulie de
