În „Cununia fraţilor“ şi „Nunta Soarelui“. Incestul zădărnicit în folclorul românesc şi universal. Studiu monografic şi corpus de texte (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004, 960 p.), Ion Taloş mai aduce în discuţie o chestiune importantă pentru datarea şi tipul de abordare literară pe care îl presupune balada în cauză. Nu înainte însă de a preciza un amănunt important pentru tipul de tratare ştiinţifică la care se pretează toate textele anonime sau apocrife ale literaturii medievale: „Capodopera în folclor nu e realizată într-o variantă îmbunătăţită de un artist oricît ar fi el de talentat, ci de valorile cuprinse în totalitatea variantelor cunoscute ale ei“ (p. 370). Principiul acesta, important pentru că înlocuieşte specimenul cu seria disponibilă de variante ale temei şi ale operei, poate fi aplicat cu folos şi scrierilor apocrife medievale, răspîndite în ediţii diverse, în timpuri diferite, dar alcătuind împreună corpusul versiunilor cutărei scrieri. Totodată, ea indică şi un drum al cercetării istoriografice care intersectează metodologia calitativă cu cea cantitativă altminteri decît pe calea statisticii şi a mediei aritmetice, căci numitorului comun i se alătură şi preocuparea pentru diferenţă, de la un manuscris (sau ediţie) la altul/ alta. O astfel de abordare poate scoate scrisul istoric de pe căile bătătorite ale meseriei sale, depăşindu-se „pointilismul“ întemeiat pe observaţia – rezonabilă, în principiu – referitoare la singularitatea faptului istoric. Există însă şi ritmări, simetrii, ecouri, corespondenţe în faptele oamenilor, iar tematizările nu ar trebui să ocolească acest cîmp fertil de ameliorare a cunoaşterii despre trecut. O altă observaţie de factură metodologică pe care o face Ion Taloş în mod oportun este că, „în momentul de faţă, nu putem discuta problema unei influenţe literare asupra baladei populare. Şi poate că ea nici nu are o