* Traiesc in tihna, in afara lumii si a timpului nostru. Nu vor internet, nu vor televizor. Pentru ca vor sa fie mai aproape de Dumnezeu. Si sunt! *
Tanti Mimi, un Sisif fericit
Candva, traia aici un vestit mester rotar, pe nume Mires. La el poposeau toti negustorii veniti de departe, ca sa-si dreaga ori sa schimbe rotile carelor harbuite de-atata drum. Si cum locul asta era chiar la raspantia dintre Muntenia, Moldova si Transilvania, e lesne de inteles de ce mai tot timpul anului pe-aici era asa o mare forfota, ca vestitul rotar abia reusea sa pridideasca cu mesteritul. De atunci au inceput sa rasara pe colinele astea blande primele cocioabe ale unui catun care avea sa poarte mai tarziu chiar numele renumitului mester rotar: Mires. Asezat la hotarul dintre judetele Prahova si Buzau, satul pare astazi un adevarat paradis, in care sute de suflete traiesc intr-o tihna de nepretuit. Case mari, sanatoase, gradini intinse si manoase, curti luminoase, acareturi curate, randuite cu grija, oameni cu privirea senina si obraji rumeni ca merele coapte, batrani plini de evlavie si copii voiosi, ca in povestile lui Creanga. Aproape 1600 de oameni traiesc aici, ascunsi printre dealuri, ca intr-un basm frumos, temandu-se parca de uratenia lumii care incearca, de la o vreme, sa le ameninte tihna. Isi vad cu incapatanare de randuielile lor, ferindu-se ca de dracu' sa-si aplece urechea la vestile rele ori la povestile prapastioase pe care aproape toate televiziunile le nascocesc zi de zi, fara incetare. Se tin cu dintii de obiceiuri, de indeletnicirile stravechi, de rugaciuni, de dragostea si smerenia lor dinaintea lui Dumnezeu. Nici cei mai sarmani dintre ei nu se vaicaresc ca nu au, ci mai degraba trudesc zi de zi si ii multumesc lui Dumnezeu pentru putinul lor.
"Satul asta nu va pieri niciodata. Suntem aici o mana de oameni izolati de restul lumii, dar p
