Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcolile, unite în interese şi-n consorţii

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 3 februarie 2012 ·

O noutate absolută în învăţământul românesc, menită să crească puterea şi calitatea serviciilor şcolare oferite de către unităţile de învăţământ, va fi implementată în premieră în judeţul Braşov: crearea de consorţii şcolare, conform prevederilor Legii Educaţiei Naţionale. Consorţiile şcolare nu au personalitate juridică, sunt constituite din două sau mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar şi care se asociază cu avizul inspectoratelor şcolare în baza unui contract de parteneriat pe o durată de 3-5 ani, cu posibilitate de prelungire. Concret, colegii, şcoli generale, licee se asociază „scopul lor având în vedere interesul copiilor, al profesorilor, al părinţilor”, explică Dorel Agache, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov.

Avantaj pentru

profesori, dar

şi pentru elevi

Conform legii, prin „constituirea consorţiilor şcolare se poate folosi în comun baza materială a unităţilor de învăţământ componente, se pot organiza acţiuni şi proiecte comune, şi se poate realiza o mai bună mobilitate a personalului didactic între unităţile din consorţiu. Adică, un profesor care vrea să-şi completeze norma didactică, pot lua ore la şcoala din consorţiu unde aceste ore sunt libere”, mai spune inspectorul şef.

8 consorţii în

municipiu, 11 în judeţ

„Sunt foarte puţin şcoli care nu au format un consorţiu. Noi, în şedinţa de marţi am dat aviz mai multor consorţii, şi urmează să analizăm şi alte propuneri. Nu am avizat anumite propuneri pentru că erau doar pe orizontală, ori noi dorim să fie pe verticală, adică să fie între un liceu şi o şcoală generală, de exemplu. Aceste asociaţii sunt cerute de unităţile şcolare”, mai spune inspectorul şef. La nivelul Municipiului Braşov aviz de oportunitate au primit opt consorţii şcolare, unele dintre ele având şi un nume. „Numele îl primesc după ce primesc avizul de la Inspect

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum 23 minute
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Puii ursoaicei ucise pe Transfăgărășan, de negăsit. Sanctuarul Zărnești dezminte preluarea lor

HotNews acum 10 ore
Cei trei pui ai ursoaicei ucise de autorități după atacul soldat cu moartea unui motociclist italian pe Transfăgărășan nu au fost găsiți și nu au ajuns la sanctuarul pentru urși de la Zărnești, au transmis marți reprezentanții centrului de reabilita

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 9 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 10 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 11 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°