Compania de Drumuri a desemnat firma portugheză Soares da Costa câştigătoare a licitaţiei pentru construcţia şoselei de centură a oraşului Tecuci (judeţul Galaţi), de 7 km, cu o ofertă de 49,01 milioane lei (11,27 milioane euro).
"Durata contractului este de 42 luni, din care 18 luni durează execuţia şi 24 luni perioada de notificare a defecţiunilor. Contractul va fi semnat după finalizarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii", se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Administratorul reţelei de drumuri a anunţat, în septembrie 2011, că a primit zece oferte pentru construcţia centurii Tecuci. Printre ofertanţi s-au numărat, pe lângă compania portugheză, consorţii şi firme din România, Spania şi Germania.
Soares da Costa este una dintre cele mai mari companii din domeniul construcţiilor civile şi lucrărilor publice din Portugalia.
Compania are birouri în SUA, România, Angola şi Mozambique. Operaţiunile din afara Portugaliei reprezintă peste jumătate din activităţile constructorului.
În România Soares da Costa a participat şi la licitaţiile pentru construcţia tronsonului de autostradă Cermavodă-Medgidia, a centurii Mihăileşti (judeţul Giurgiu) şi extinderea reţelei de canalizare din Titu, Dâmboviţa.
Compania de Drumuri a desemnat firma portugheză Soares da Costa câştigătoare a licitaţiei pentru construcţia şoselei de centură a oraşului Tecuci (judeţul Galaţi), de 7 km, cu o ofertă de 49,01 milioane lei (11,27 milioane euro).
"Durata contractului este de 42 luni, din care 18 luni durează execuţia şi 24 luni perioada de notificare a defecţiunilor. Contractul va fi semnat după finalizarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii", se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). @N_P