Ninsorile viscolite şi vântul puternic au pus, din nou, stăpânire pe Bărăgan înainte de avertizarea de cod galben, anunţată să intre în vigoare vineri, la ora 10.00. Şoselele din judeţ au fost deja cuprinse de zăpadă, iar traficul este îngreunat din cauza viscolului, dar şi a vizibilităţii scăzute. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această se circulă cu dificultate pe autostrada Bucureşti- Constanţa
Între kilometrii 30- 36, vântul puternic care spulberă zăpada, reduce vizibilitatea sub 100 de metri, pe alocuri chiar şi sub 50 de metri. Între localităţile Lehliu şi Drajna ninge viscolit. Atenţie, şoferi!
Pentru a evita problemele în trafic, poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să reducă mult viteza, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculul dinainte şi să adopte o manieră prudentă la volan, pentru a nu cădea victimă accidentelor rutiere. „Reamintim, de asemenea, obligaţia conducătorilor de vehicule de a circula cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h , în localităţi, sau 50 km/h în afara localităţilor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă“, precizează IGPR. Viscol, ploaie şi polei
Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM)a emis o atenţionare de cod galben, valabilă de vineri, ora 10.00 şi până pe 5 februarie, ora 20.00. Meteorologii prognozează ninsori ce vor cuprinde treptat toată ţara, începând din sud-vestul ţării. Local ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi 20 centimetri, în special în zonele de deal şi de munte. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari în sud şi în sud-est, unde rafalele vor depăşi 50-60 km/h, iar la munte va sufla tare, cu peste 90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. De sâmbătă dimineaţă, Bărăganul se confruntă cu o nouă încercare. Precipitaţiile