Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bataie intre doua eleve dupa o cearta pe messenger

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 3 februarie 2012 · ·

Una dintre adolescente a ajuns la spital O adolescenta in virsta de 14 ani din Ungheni a ajuns la spital dupa ce s-a luat la bataie la scoala cu o colega. Medicii spun ca starea tinerei nu era una foarte grava, astfel ca dupa ce au facut investigatiile necesare au lasat-o pe eleva sa mearga acasa. „Pacienta prezenta contuzie toraco-abdominala si traumatism cranio-facial minor. A fost consultata si la Spitalul de Neurochirurgie. Nu prezenta probleme deosebite care sa necesite internarea", a declarat dr. Elena Hanganu, purtatorul de cuvint al Spitalului de Copii. Directoarea Scolii generale din Bosia, unde invata eleva, a explicat ca aceasta ar fi fost lovita de o colega de clasa, dupa cursuri, in timp ce mergeau spre casa, la Ungheni. „Din ce am inteles, incidentul s-ar fi petrecut ieri (marti, n.r.), dupa ore, undeva intre 14 si 14,30. Fetele aveau de impartit niste chestii personale, legate probabil de familie. Cu o zi in urma, s-ar fi jignit reciproc pe messenger - ca asa e modern - legindu-se de radacini, cel mai probabil de mama. Am inteles ca fetita care a avut nevoie de prim ajutor ar fi fost lovita cu pumnul in stomac. E si pentru mine un semn de intrebare cum s-a ajuns la acest conflict, pentru ca in scoala nu le-am vazut niciodata incrincenate. Lucrurile nu vor ramine asa, educatia nu se termina pe cele 6 ore de curs din scoala. E prima data cind la noi la scoala avem o astfel de iesire, voi discuta cu familiile ambelor fete, - pina acum am reusit sa vorbesc doar cu bunicii fetei agresate -, ca sa pot merge pina la cauza conflictului, deoarece sint niste lucruri de nuanta pe care trebuie sa le vad, pentru a evita pe viitor astfel de incidente", a precizat Valeria Moisa, director al Scolii din Bosia. Una dintre adolescente a ajuns la spital O adolescenta in virsta de 14 ani din Ungheni a ajuns la spital dupa ce s-a luat la bataie la scoala cu o colega. Medici

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Xi Jinping: China și Rusia trebuie să își întărească sprijinul reciproc

Mediafax acum 38 minute
Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis marți ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Beijing, că relația dintre China și Rusia trebuie să devină și mai solidă. Declarațiile au fost preluate de presa oficială chineză, po

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 51 minute
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 33 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 40 minute
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Drone, testare si dialog deschis: MedLife transformă din nou festivalurile în spații pentru sănătate sexuală și educație reală

HotNews acum o ora
Pentru al doilea an consecutiv, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, susține prevenția și sănătatea sexuală în rândul tinerilor prin testare gratuită în cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well. Sub mesajul „

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°