Una dintre schiţele despre şcoală, Premiul întîi, are ca intrigă o ciudăţenie. La o şcoală de băieţi, doi elevi, Artur Ionescu şi Ioniţă Păunescu, îşi dispută premiul întîi şi trei ani la rînd cîştigă cel din urmă, la o fracţie de fracţie: În clasa întîia au obţinut: Artur Ionescu, media 9 şi fracţia 97 şi trei sferturi; Ioniţă Păunescu, media 9 şi fracţia 98 şi un sfert; Premiul întîi cu cunună: Ioniţă. În clasa a doua: Artur Ionescu, media 9 şi fracţia 98 şi jumătate; Ioniţă Păunescu, media 9 şi fracţia 99 şi un sfert. Premiul întîi cu cunună: iar Ioniţă. În clasa a treia: Artur Ionescu, media 9 şi fracţia 99 şi jumătate; Ioniţă Păunescu, media 9 şi fracţia 99 şi 3/4. Aşezarea în pagină semnalează ironic poezia laconică a fatalităţii. Fiul menajerei, Ioniţă Păunescu, îl învinge an de an pe Artur Ionescu, fiul celui mai influent om din judeţ. Faptul este nelalocul lui din mai multe motive. Întîi, pentru că Ioniţă Păunescu este fiu de menajeră. De altfel, numele precizează odată cu condiţia socială marginală – Ioniţă – , ieşirea din rînd, vanitatea exotică (păunul are o frumuseţe ostentativă). Simetric, învinsul poartă numele legendarului cavaler al Mesei Rotunde. În al doilea rînd, atîta rigoare a evaluării elevilor aflaţi în competiţie e de tot hazul, întrucît contrazice bunul-simţ pedagogic şi, totodată, realitatea şcolii din schiţe, concentrată în figura caricaturală a pedagogului absolut, Marius Chicoş Rostogan, servil cînd e vorba de odraslele celor puternici, grosolan cu fiii din popor. Şi în acest caz, ca şi în alte texte comice, intriga schiţează o ameninţare la ordinea cunoscută şi, de regulă, acceptată fără crîcnire veritabilă şi eventual dramatică. Puterea lumească, simbolizată de tatăl lui Artur, domnul Mandache Ionescu, mare proprietar, omul cel mai influent şi mai cu greutate din tot judeţul şi stîlpul oricărui guvern, este temporar pusă în discu